Regulamentul Cupei APC 21-TOTAL SPINNING -2011

Moderator: administrator

Locked
cezar
Posts: 3609
Joined: 23 Oct 2009, 16:11

Regulamentul Cupei APC 21-TOTAL SPINNING -2011

Post by cezar »

CUPA APC 21 "TOTAL SPINNING – 2011”


Regulament de desfăşurare

Prezentul regulament este preluat şi adaptat după Regulamentul de desfăşurare a concursurilor Ligii Române de Spinning.

1. PREVEDERI GENERALE

1.1 Cupa „TOTAL SPINNING – PESCAR CLUB 21” este un concurs de pescuit cu năluci la peşti răpitori şi are în vedere mai multe specii ţintă.
1.2 Punctează următoarele specii de peşti cu dimensiunile minime aferente:
- Biban (perca fluviatilis) – 15 cm
- Şalau (stizostedion lucioperca) – 40 cm
- Ştiuca (exos lucius) – 40 cm
- Somn ((Silurus glanis)) – 50 cm

2. ECHIPAMENTE

2.1 Este permisă doar folosirea nălucilor (momelilor artificiale): voblere, năluci suple, năluci metalice etc.
2.2 Este interzisă folosirea nălucilor de tip "muscă artificială" libere, pe săltătoare sau în montaj buldo.
2.3 Este interzisă folosirea simultană pe acelaşi forfac a două sau a mai multor năluci.
2.4 Este permisă doar folosirea lansetelor cu lungimea maxima de 2,70 metri.
2.5 Un sportiv nu poate pescui decât cu o singură lansetă, în orice moment al concursului, dar poate avea un număr nelimitat de echipamente de rezervă (lansete, mulinete, năluci etc.).
2.6 Lansetele de rezervă pot fi ţinute montate la îndemână, dar cu năluca fixată de lansetă.
2.7 Este interzisă nădirea, cu excepţia substanţelor ce se pot aplica pe suprafaţa nălucilor.
2.8 Sportivii nu pot primi sau schimba între ei nici un fel de echipament de pescuit în timpul desfăşurării manşei inclusiv a bărcii, ancorei, motorului, bateriei sau a vâslelor.
2.9 Concursurile se vor desfăşura din barcă individuală cu rame.
2.10 Toate bărcile vor fi dotate obligatoriu cu ancoră.
2.11 Organizatorul nu este obligat să asigure bărci şi/sau ancore sportivilor.
2.12 Bărcile pneumatice cu o singură cameră gonflabilă nu sunt admise în concurs.
2.13 Barca poate fi echipată cu motor electric sau motor termic. Folosirea motorului este permisă pe toată durata concursului.
2.14 Este permisă folosirea sonarului şi a dispozitivelor de măsurare a adâncimii apei.
2.15 Fiecare sportiv trebuie sa fie dotat cu minciog sau a grip propriu.
2.16 Fiecare sportiv trebuie sa fie dotat cu mijloace pentru menţinerea in viaţă a capturilor pana la măsurare si eliberare.
2.17 Fiecare sportiv trebuie sa fie dotat cu vesta de salvare proprie.
2.18 Este permisa afişarea pe echipament si barca a siglelor sponsorilor sportivului sau ai clubului din care face parte acesta.
2.19 Sportivii sunt obligaţi să aibă afişate pe lateralele bărcii numerele de concurs, de dimensiuni minim A5. Odată cu chitanţa pentru taxa de înscriere fiecare concurent va primi un număr de concurs, în ordinea înscrierii. Realizarea şi afişarea numerelor de concurs este in sarcina fiecărui concurent.

3. ANTRENAMENTELE OFICIAL

3.1 Perioada de antrenament este definită ca fiind perioada dintre anunţarea oficiala a concursului si ziua premergătoare concursului.
3.2 Concurenţii au acces la antrenament pe baza permisului de pescuit eliberat de ANPA.
3.3 Antrenamentele se vor desfăşura cu respectarea prezentului regulament şi a prevederilor legale referitoare la zona de protecţie naturală a lacului Snagov.
3.4 Pe sectorul de concurs este interzis antrenamentul în zilele de joi si vineri înaintea concursului.
3.5 Antrenamentul pe aceeaşi pistă dar in afara sectorului de concurs este permis.

4. ŞEDINŢA TEHNICĂ

4.1 La începutul concursului se va organiza o şedinţa tehnică unde vor fi prezentate:
- programul concursului;
- modul de balizare a pistei de concurs şi a punctului de start;
- modul de anunţare a startului şi a finalului concursului;
- locul de afişare a rezultatelor;
- persoana care va primi şi înregistra eventualele contestaţii şi locul în care se va afla aceasta la finalul concursului;
- reprezentanţii concurenţilor (3 persoane) în comisia de analiza a contestaţiilor;
- arbitri vor prezenta efectiv în faţa concurenţilor principalele distante la care se face referire în prezentul regulament.
4.2 Şedinţa tehnică este condusă de directorul de concurs.

5. DESFAŞURAREA CONCURSULUI

5.1 Deplasarea către locul de start se va face numai din zonele destinate bărcilor, numai prin locurile indicate de organizator si numai cu acceptul si in prezenta arbitrilor.
5.2 Sportivii vor aştepta semnalul de start al manşei într-o zonă neutră, într-un perimetru stabilit si balizat de organizatori.
5.3 Semnalul de start se va da de către arbitri într-un mod care va fi prezentat la şedinţa tehnică.
5.4 Pentru sportivii întârziaţi, deplasarea către locul de start se va face numai cu acceptul arbitrilor.
5.5 În timpul manşei, sportivii nu pot pescui la mai puţin de 40 de metri distanta unul de celalalt.
5.6 Distanta de deplasare pe lângă un sportiv ancorat nu este limitată (pentru cazurile in care nu este suficient loc) dar se efectuează numai cu acceptul sportivului pe lângă care se trece si numai prin locul indicat de acesta. In cazul in care pista o permite, distanta minima de deplasare este de 30 de metri.
5.7 Deplasarea de la un loc de pescuit la altul, in timpul concursului, se va face obligatoriu cu ancora in barca sau in mana deasupra luciului de apa.
5.8 Daca distanţa de deplasare pe lângă un sportiv ce pescuieşte, este mai mica de 30 de metri, deplasarea se va face cu motorul termic la relanti sau cu vâsle.
5.9 Este interzis pescuitul de pe mal.
5.10 Este interzis pescuitul la trenă (Pescuit la trena = deplasarea cu năluca in apă).
5.11 Pescuitul se poate face numai cu barca ancorata.
5.12 Ieşirea unui concurent pe mal în timpul manşei se poate face doar în caz de forţă majoră (pierderea ancorei, deteriorarea bărcii sau a mijloacelor de propulsie, nevoi fiziologice) şi numai în prezenţa arbitrului, cu excepţia cazurilor extreme.
5.13 Este interzisă ieşirea bărcilor în afara sectorului de concurs. În cazul în care un sportiv este surprins pescuind din barca aflată în afara sectorului de concurs peştii aflaţi în acel moment în posesia concurentului vor fi eliberaţi imediat de către arbitrii, fără a fi punctaţi.
5.14 Folosirea minciogului sau a gripului este permisă doar sportivilor.
5.15 O captură este considerată validă chiar dacă înţeparea a fost în exteriorul gurii.
5.16 Înţeparea intenţionată (japcă) din exterior a peştelui este strict interzisă.
5.17 Sarcina păstrării capturilor în stare vie, înainte de măsurare, revine în întregime sportivului.
5.18 În caz de vreme nefavorabilă, ce poate pune în pericol viaţa sportivilor (furtună, vânt foarte puternic), directorul de concurs este obligat să întrerupă desfăşurarea manşei.
5.19 Dacă concursul este întrerupt după cel puţin jumătate din durata de desfăşurare, atunci rezultatele sunt considerate valabile. În caz contrar, acesta va fi reprogramat.
5.20 In orice moment un arbitru poate percheziţiona barca si echipamentul oricărui sportiv.
5.21 La semnalul de încheiere a concursului, toţi sportivii trebuie să înceteze pescuitul.
5.22 Dacă la semnalul de final există peşti în drill concurentul va anunţa acest lucru cu voce tare, iar peştele prins va puncta numai în cazul în care este scos din apă în maximum 10 minute de la semnalul de încheiere a manşei.
5.23 Accesul pe sectorul de concurs a altor persoane (reprezentanţi media) este permis numai cu acordul directorului de concurs si cu informarea arbitrului sef.
5.24 Accesul pe sectorul de concurs, în afara manşelor, este permis numai cu un motiv întemeiat şi numai cu acordul şi sub supravegherea unui arbitru.
5.25 Măsurarea capturilor se face pe apă si pe mal, de către arbitri, la solicitarea concurenţilor.
5.26 La finalul concursului, deplasarea spre arbitri, în vederea măsurării sa va face păstrând o distanţă de cel puţin 10 metri între bărci.
5.27 Distanta pentru aşteptarea in vederea măsurării este de minim 3 metri. Aşteptarea se va face in mod obligatoriu cu barca ancorată.

6. MASURAREA CAPTURILOR

6.1 Măsurarea capturilor se face de către arbitri.
6.2 Peştii morţi nu punctează.
6.3 Se interzice transferul de capturi intre concurenţi sau alte persoane.
6.4 Măsurarea capturilor se face cu ajutorul jgheaburilor, intre extremităţile corpului peştelui: de la vârful botului până la vârful cozii, in poziţie adunata.
6.5 Este interzisa reţinerea si aducerea la măsurare a capturilor mai mici cu 10 cm decât limita de măsurare.
6.6 Este interzisa reţinerea si sacrificarea capturilor ce nu fac parte din specia ţintă.
6.7 Măsurarea capturilor se face pe apă, atât in timpul manşei cat si la sfârşitul acesteia.
6.8 Pentru fiecare peşte punctabil prins, sportivul va primi 1 punct pentru fiecare centimetru, peştii măsurându-se între extremităţi, fără a se rotunji în plus rezultatul măsurării.
EXEMPLU: un peşte de 26,1 cm are 26 puncte, la fel ca unul de 26,9 cm
6.9 Dacă un arbitru scapă un peşte prins de un competitor înainte de a-l măsura, va nota aceasta în foaia de arbitraj, iar sportivul va primi un punctaj egal cu media capturilor din aceeaşi specie ale tuturor sportivilor din concurs.
6.10 Punctele totale acordate unui sportiv se obţin prin însumarea punctelor fiecărei capturi
EXEMPLU: dacă un concurent a prins un peşte de 22,5 cm, unul de 31,2cm, altul de 36,9 cm şi încă unul de 52,6 cm, acesta va acumula 22+ 31+ 36+ 52= 141 puncte

7. FIŞA DE MĂSURARE

7.1 Rezultatele măsurătorilor sunt trecute pe Fişa de măsurare completată în cel puţin două (2) exemplare: unul rămâne la arbitru pentru întocmirea clasamentului cel de al doilea se înmânează concurentului.
7.2 Fişa de măsurare va cuprinde cel puţin următoarele date:
- Numele concursului;
- Data concursului;
- Numele concurentului;
- Numărul de concurs al concurentului;
- Specia peştelui măsurat;
- Rezultatul măsurării, în centimetri întregi, pentru fiecare peşte, doar dacă are dimensiune punctabilă;
- Numărul total de peşti trecuţi pe Fişă;
- Rubrica de sancţiuni;
- Semnătura arbitrului;
- Semnătura concurentului.
7.3 Este responsabilitatea fiecărui concurent să verifice, înainte de semnarea Fişei, dacă aceasta este completata corect şi cu toate datele necesare.
7.4 În cazul în care concurentul este sancţionat acest lucru se înscrie pe o foaie de arbitraj.

8. CLASAMENTUL FINAL

8.1 Câştigător va fi declarat concurentul care însumează cel mai mare număr de puncte.
8.2 În continuare, pe acelaşi criteriu vor fi stabilite locurile următoare.
8.3 În caz de egalitate de puncte, concurentul care are varietatea cea mai mare de specii capturate va primi 1 „centimetru de aur” si va figura în clasamentul final cu 1 centimetru în plus faţă de contracandidat.
8.4 În cazul în care egalitatea persistă, centimetrul de aur va fi acordat concurentului care are cele mai mari capturi pe specii distincte.
8.5 Daca şi în acest caz egalitatea persista va fi declarat câştigător concurentul cu cea mai mare ştiucă.
8.6 Dacă un sportiv se retrage în timpul concursului, capturile avute până în acel moment sunt valabile şi punctează în clasament.
8.7 Dacă un sportiv este descalificat din concurs capturile acestuia nu punctează iar la final concurentul nu va figura în clasament.

9. AFISAREA REZULTATELOR

9.1 La finalul concursului organizatorul va afişa rezultatele la loc vizibil si anunţat la şedinţa tehnică.
9.2 Pe afişul cu rezultate se va înscrie vizibil ora afişării.
9.3 Reprezintă responsabilitatea fiecărui sportiv să verifice concordanţa rezultatelor afişate cu datele înregistrate in propriile copii ale fişelor de arbitraj.
9.4 Daca exista neconcordanţe intre rezultatele afişate si rezultatele înregistrate in fisele de arbitraj valide, acestea trebuie rezolvate iar organizatorul va afişa noile rezultate.
9.5 Daca la 60 de minute de la afişarea rezultatelor nu exista observaţii, directorul de concurs consideră rezultatul corect si validează rezultatul final al concursului.

10. CONTESTAŢII

10.1 Termenul de depunere a contestaţiilor referitoare la rezultate este de 60 de minute de la afişarea acestora.
10.2 După semnalul de final al concursului şi până la expirarea celor 60 de minute de contestare a rezultatelor se pot depune contestaţii legate de modul de desfăşurare a concursului.
10.3 Contestaţiile se depun la persoana desemnată în acest scop şi prezentată la şedinţa tehnică.
10.4 Contestaţiile vor fi analizate de o comisie formată din directorul de concurs, şeful echipei de arbitri şi trei persoane alese la şedinţa tehnică din rândul concurenţilor, cu condiţia ca acestea să nu fie în situaţii de incompatibilitate.
10.5 Contestaţiile vor fi analizate doar în situaţia în care afectează clasamentul primelor 5 locuri sau a celei mai mari capturi.

11. SANCŢIUNI

11.1 Concurentul trebuie să fie clar informat de orice sancţiune luată faţă de el, dacă astfel de sancţiuni au fost luate.
11.2 Este permisă doar folosirea nălucilor (momelilor artificiale): voblere, năluci suple, momeli metalice etc. Nu sunt permise momelile de tip "muscă artificială" libere, pe săltătoare sau în montaj buldo.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU DESCALIFICARE
11.3 Este interzis folosirea simultană pe acelaşi forfac a două sau a mai multor năluci.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU DESCALIFICARE
11.4 Este interzis nădirea, cu excepţia substanţelor ce se pot aplica pe suprafaţa nălucilor.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU DESCALIFICARE
11.5 Sportivii nu pot primi sau schimba între ei nici un fel de echipament de pescuit în timpul
desfăşurării manşei inclusiv a bărcii, ancorei, motorului, bateriei sau a vâslelor.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU DESCALIFICAREA AMBILOR CONCURENTI.
11.6 În timpul manşei, sportivii nu pot pescui la mai puţin de 40 de metri distanta unul de celalalt. Distanta de deplasare pe lângă un sportiv nu este limitata (pentru cazurile in care nu este suficient loc), dar se efectuează numai cu acceptul sportivului pe lângă care se trece si numai prin locul indicat de acesta. In cazul in care pista o permite, distanta minima de deplasare este de 30 de metri.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT, DUPĂ O ATENŢIONARE PREALABILĂ.
11.7 Ieşirea unui sportiv pe mal în timpul manşei se poate face doar în caz de forţă majoră (pierderea ancorei, deteriorarea bărcii sau a mijloacelor de propulsie, nevoi fiziologice) şi numai în prezenţa sau cu acordul arbitrului, cu excepţia cazurilor extreme. Arbitrul poate acorda permisiunea de ieşire pe mal a sportivului în cazurile prevăzute de regulament şi de la distanţă, nefiind obligat să se deplaseze lângă acesta.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.8 Este interzis pescuitul de pe mal.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU DESCALIFICARE.
11.9 Se interzice transferul de capturi intre concurenţi sau alte persoane.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU DESCALIFICAREA AMBILOR CONCURENTI
11.10 Pe durata întregului concurs, sportivilor le este interzis agresarea fizica a vreunui arbitru, oficial, sportiv, spectator sau alte persoane aflate pe suprafaţa de competiţie (locuri de cazare-campare, de servit masa, de desfăşurare a competiţiei - luciul de apă). În contextul acestei prevederi, agresiunea fizica reprezintă lovirea voită a unui arbitru, antrenor, sportiv (inclusiv partener), spectator sau a altei persoane.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU DESCALIFICAREA IMEDIATA
11.11 Este interzisă ieşirea în afara sectorului de concurs. În cazul în care un sportiv este surprins cu barca în afara sectorului, peştii aflaţi în acel moment în posesia sportivului vor fi eliberaţi imediat de către arbitrii, fără a fi punctaţi.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.12 Un sportiv nu poate pescui decât cu o singură lansetă, în orice moment al concursului, dar poate avea un număr nelimitat de echipamente de rezervă (lansete, mulinete, năluci etc.). Lansetele de rezervă pot fi ţinute montate la îndemână, dar cu năluca fixată de lansetă.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.13 Este interzis pescuitul la trenă.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.14 Folosirea minciogului sau a gripului este permisă doar concurentului aflat în drill.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SANCŢIONEAZĂ AMBII CONCURENTI CU AVERTISMENT
11.15 Sportivii vor aştepta semnalul de start al manşei într-o zonă neutră, într-un perimetru stabilit de organizatori. Deplasarea către locul de start sa va face numai din zonele destinate bărcilor, numai prin locurile indicate de organizator si numai cu acceptul si in prezenta arbitrilor. Pentru sportivii întârziaţi, deplasarea către locul de start sau sectorul de concurs se va face numai cu acceptul arbitrilor.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.16 La semnalul de încheiere a manşei, sportivii trebuie să înceteze pescuitul.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT
11.17 Deplasarea de la un loc de pescuit la altul , în timpul concursului, se va face obligatoriu cu ancora în barcă sau în mână, deasupra luciului de apă .
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.18 Scăldatul pe sectoarele de concurs este interzis pe întreaga durată a competiţiei.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.19 Accesul pe sectoarele de concurs, în afara manşelor, este permis numai cu un motiv întemeiat şi numai cu acordul şi sub supravegherea unui arbitru.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.20 Este interzisa reţinerea si sacrificarea capturilor ce nu fac parte din specia tinta.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU DESCALIFICAREA.
11.21 Este interzisa reţinerea si aducerea la măsurare a capturilor mai mici cu 10 cm decât limita de măsurare.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.22 Sportivii sunt obligaţi să aibă afişate pe lateralele bărcii numerele de concurs, de dimensiuni minim A5.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT .
11.23 Antrenamentele se vor desfăşura cu respectarea prezentului regulament şi a prevederilor legale referitoare la zona de protecţie naturala a lacului Snagov.
Pe sectorul de concurs este interzis antrenamentul în zilele de joi si vineri înaintea concursului.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT
11.24 Distanta pentru aşteptarea in vederea măsurării este de minim 3 metri. Aşteptarea se va face in mod obligatoriu cu barca ancorata.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT, DUPĂ O
ATENŢIONARE PREALABILĂ.
11.25 Concurenţilor le este interzisă folosirea, pe durata întregului concurs, de obscenităţi audibile în incinta locului de desfăşurare a şedinţei tehnice, premierii sau pe suprafaţa de competiţie (locuri de cazare-campare, de servit masa, de desfăşurare a competiţiei - luciul de apă) sub formă de atac la persoană. În contextul acestei prevederi, obscenitatea audibilă este definită ca utilizare a cuvintelor cunoscute în mod obişnuit a fi obscene sau jignitoare şi
pronunţarea clară şi suficient de tare a acestora pentru a fi auzite de cei din jurul său.
ÎNCĂLCAREA ACESTUI ARTICOL SE SANCŢIONEAZĂ CU AVERTISMENT.
11.26 Sportivilor le este interzis agresarea verbala a vrunui arbitru, oficial , sportiv, spectator sau alte persoane aflate în incinta spaţiilor amintite şi de concurs, pe durata întregului concurs. Agresiunea verbala este definita ca fiind o afirmaţie înjositoare, insultătoare, jignitoare sau ofensatoare.

11.27 În cazul cumulului a doua avertismente, concurentul este descalificat fara despagubiri.

12 NORME DE SECURITATE

12.1 Fiecare sportiv este obligat sa aibă asupra sa (in barca) o vesta de salvare proprie.
12.2 Se recomanda ca fiecare sportiv sa utilizeze in permanenta vesta de salvare proprie.
12.3 În caz de vreme nefavorabilă, ce poate pune în pericol viaţa sportivilor (furtună, vânt foarte puternic, descărcări electrice), directorul de concurs este obligat să întrerupă desfăşurarea manşei.
12.4 În caz de vreme nefavorabilă (vânt moderat sau puternic), directorul de concurs poate impune purtarea obligatorie a vestei de salvare.
12.5 În cazul în care unul din sportivi va fi surprins în timpul concursului în stare de ebrietate, acesta va fi automat descalificat.
12.6 Dacă starea de ebrietate va fi constatată înainte de începerea concursului, i se va interzice intrarea în concurs, fără despăgubiri.
12.7 Fiecare concurent va semna, la şedinţa tehnică, o declaraţie prin care îşi asumă riscurile ce rezultă din desfăşurarea concursului.
Locked

Return to “CONCURSURI”