Pescuitul si pescarul in literatura

Meşteşugul povestirii, farmecul lecturii

Moderator: dutustoica

Post Reply
User avatar
modigliani
Posts: 664
Joined: 20 Jan 2010, 13:47

Pescuitul si pescarul in literatura

Post by modigliani »

Pescarul…

- Alice Drogoreanu -

Nu-i plăcea să pescuiască. Cine îl vedea, împovărat de scule, cu rucsacul în spate, pălăria de paie pe cap şi cizme de cauciuc în picioare, putea să parieze că are de-a face cu un pescar înrăit. Cu vechime în branşă. Da de unde… El şi pescuitul nu se aveau în relaţii cordiale. Dar orele în care putea să privească netulburat apele bălţii de la marginea oraşului îl atrăgeau ca un magnet de fiecare dată, iar pluta urmărită mai mult sau mai puţin atent nu juca pe valuri, ci chiar pe suprafaţa gândurilor sale. Nevastă-sa se obişnuise, săraca, ştia că bărbatul ei nu va veni cu peşte la cină. Prima oară încercase o ripostă, spusese chiar măi, omule, întreg la minte eşti tu, la ce-ţi trebuie ţie baltă dacă nu prinzi peşte? Dăduşi şi o groază de bani pe beţele alea şi-mi ocupi debaraua… Bărbatul o privise lung, aproape nevenindu-i să creadă că ea nu întrezăreşte substanţa plecărilor sale săptămânale. Dragă, dăduse din mână a lehamite, dar eu nu vreau să pescuiesc peşte. Arunc undiţa doar pentru a scoate la suprafaţă gândurile care înoată deasupra fundului mocirlos al conştiinţei mele… Chiar trebuie să-ţi desenez? Femeia ridicase din umeri – aşa-mi trebuie dacă m-am măritat cu un artist, un inginer sau un profesor nu găseam şi eu, avea dreptate mama! - şi scosese un peşte mare de la congelator, ca să fie gata atunci când pescarul de gânduri avea să revină înroşit de soare, fără capturi spectaculoase – de fapt, ca să fim drepţi, fără capturi – dar cu zâmbetul pe buze. Invariabil, sosirile sale de la pescuitul în ape tulburi erau însoţite de un zâmbet larg, care îi lumina chipul. După multe ore petrecute la umbra aceleiaşi sălcii pletoase, scoţând din apă gând după gând, bărbatul se simţea curăţat de nedumeriri şi temeri ca şi cum ar fi fost spălat de o ploaie nesfârşită. Din când în când, arunca o piatră în apă sau fluiera încetişor, apoi aprindea o ţigară şi stătea aşa, nemişcat, cu gândurile duse departe… Mai trecea câte unul, uneori, şi îl întreba ai prins ceva, frate, trage, trage? Bună balta? Îi răspundea repede că da, domnule, trage, o minunăţie, aci e raiul peştilor, numai că dacă s-ar fi uitat curiosul în minciogul lui n-ar fi zărit nici coadă de biban, caras, plătică ori crăpcean. Şi-ar fi făcut cruce sau l-ar fi crezut plecat cu sorcova. Paradoxal, pentru ca totul să fie cât mai real cu putinţă, învăţase şi toate tainele pescuitului, ştia cum se nădeşte, ce-i aia un forfac, cum se pune guta pe mulinetă sau ce chichiţe prezintă pescuitul la muscă. Despre felul momelilor să nu mai vorbim… Dacă ar fi încercat, ar fi prins cu siguranţă mult peşte. Dar nu făcea un pas peste bariera pe care şi-o impusese chiar el. Stătea pe malul bălţii şi pescuia gânduri. După ce ajungea acasă, cu zâmbetul pe buze, îşi săruta femeia pe obraz, lua o ţuică, mânca în fugă şi se închidea în birou. Cu laptopul în faţă, cocoşat peste tastatură, prepara degrabă gândurile prinse, picurând talent, nu untdelemn…
"in livada de ciresi ..... degeaba incerci sa cauti prune . Trebuieste sa cauti in livada de pruni . Unde degeaba vei incerca sa gasesti cirese . Ca atare ..... umbla din livada in livada . Iti vei umple cosul de ..... FRUCTE !"
Post Reply

Return to “Povestiri pescăreşti”