Povestiri de la malul marii

Meşteşugul povestirii, farmecul lecturii

Moderator: dutustoica

Claudiu
Mesaje: 1834
Membru din: 25 Oct 2009, 16:18
Localitate: Constanta

Povestiri de la malul marii

Mesajde Claudiu » 30 Ian 2010, 15:47

Am gasit povestirea asta si mi-a placut:

Pescari, barci, peste
si spaghete milaneze

Cind pescarii spun ca merg "la mare", inteleg cu totul altceva decit turistii. A merge la mare inseamna a iesi in larg. Undeva, la granita dintre Romania si Bulgaria, in dreptul unei epave grecesti, pescarii din Mangalia isi cistiga piinea cea de toate zilele facind un lucru care, pentru altii, e doar un sport.

"Spaghete milaneze!..."

Barca pescareasca, cea mai mare si mai frumoasa din Mangalia, spinteca valurile negre in tacanitul sacadat al motorului cu un singur cilindru. Este aproape patru dimineata si ne apropiem de iesirea din port. Aerul rece, taios, ne face sa ne stringem in hainele groase si sa ne tragem mai bine sepcile si palariile pe cap.

Omul care trage sforile este proprietarul barcii, nea Vasia. Trage sforile la propriu, pentru ca la barcile pescaresti asa se cirmeste: cu doua sfori. Nea Vasia sta in picioare, in spatele barcii si tine sforile. La iesirea din port, ne stropeste pe noi, bibanii si spune:

"Sa avem noroc, sa ne ajute Dumnezeu".

Botezul marinaresc.

Nea Vasia a fost comandant pe un scuter prezidential – o nava de 18 metri, ancorata chiar linga pescaria de unde acum, la pensie, mai scoate un ban. "Scuterul i-a fost donat lui Gheorgiu-Dej de regina Angliei", se mindreste marinarul. "E facut in Scotia, a venit in tara pe o mare de gradul 8", adauga el. O mare de gradul 8 inseamna valuri inalte cit blocul.

Din fericire, acum marea e linistita. "E de gradul zero", spune nea Vasia.

"Sa vezi cind te prinde furtuna pe mare", intervine Gica, mai tinarul coleg al fostului comandant de scuter. "Ori stai la ancora si astepti sa treaca, ori iti iei inima-n dinti si pleci spre mal, cu furtuna in spate".

Merita riscul. Multi dintre proprietarii de barci pescaresti din Mangalia traiesc doar de pe urma pestelui pe care il prind. "Poti sa cistigi pina la 400 de mii de lei pe zi", spune Gica si pomeneste, cu admiratie amestecata cu o urma de invidie, de un coleg care si-a luat, de curind, Dacie noua din banii capatati pe peste. "Patruzeci de miloane!"

Altii pescuiesc pentru a-si rotunji veniturile. Gica este angajat al armatei, unde e un fel de om bun la toate. Are 26 de ani, e inalt, vinjos ca un bivol tinar si are privirea albastra si linistita, in care se citeste maturitatea pe care ti-o da numai marea. "Pe vremuri cistigam bine de tot", spune el. "Am fost salvamar, mai plasam puicute, mai schimbam valuta, mai cumparam, pe nimica toata, bijuterii de la turistii ramasi fara bani". Acum, insa, are nevasta si copil mic si nu-si mai permite o asemenea viata. "Sa ajung la pirnaie pentru nimic?"

Nea Vasia e pensionar de doar citeva luni. La 55 de ani, e inca in putere. Adauga ce cistiga cu pescuitul la cele citeva sute de mii de lei pensie. "Inca nu m-am obisnuit cu viata de pensionar", zice el. I se mai intimpla sa se trezeasca dimineata, sa-si puna uniforma si sa o porneasca spre capitanie.

Acum, Vasia viseaza sa-si faca un iaht, impreuna cu un prieten. Pina atunci, se poate mindri cu barca cea mai lata si mai lunga din "pescarie". Altele sint atit de inguste, incit n-ai voie nici sa te apleci in stinga sau in dreapta. "Orice s-ar intimpla, o barca nu te lasa sa mori de foame", spune Vasia.

Dupa ce au fost "la mare", cum spun ei, pescarii isi vind pestele chiar la pescarie, persoanelor particulare, reprezentantilor restaurantelor sau ai fabricilor de conserve. Kilul de guvid se vinde cu 8-12 mii de lei.

Asta se prinde pe mare, guvid. "Cel mai dulce si mai gustos peste", spun pescarii si n-ai cum sa-i contrazici.

"Spaghete milaneze!", face, ghidus, Gica, vinturind citeva zeci de rime intr-un castron de plastic. Ca sa prinzi peste, iti trebuie musai rime. Pescarii adevarati pescuiesc, de fapt, de doua ori. Intii prinzi rima, dupa aceea pestele.

Locul de unde isi iau Vasia si colegii lui rimele este o mlastina la iesirea din Mangalia, la citeva sute de metri de soseaua spre Constanta. Trebuie sa te afunzi pina dincolo de genunchi in milul plin de coropisnite si alte vietuitoare, si sa scormonesti adinc cu miinile, in cautarea momelii. Un pont: acolo unde e o rima, sigur mai gasesti trei-patru prin preajma. Dupa ce am adunat citeva sute de rime, ne-am spalat intr-un piriu sulfuros din apropiere. Namol si sulf... Excelent tratament.

Dupa vreo ora si ceva de navigat pe marea linistita, ca-n palma, nea Vasia opreste motorul, iar Gica arunca ancora. Sintem in apele teritoriale ale Bulgariei. Am trecut de 2 Mai si de Vama Veche, apoi si de movilita cu doua borne albe, care marcheaza granita cu Bulgaria. La citiva kilometri mai incolo, aproape de mal, intre Vama Veche si granita, se vede epava vasului grecesc esuat aici prin 1985. Epava serveste ca reper pentru pescari. Asa stiu ei unde e peste, ne spun Vasia si Gica. Din experienta. Si trebuie sa respecti reperele, de pe mal si de pe mare.

Nea Vasia da drumul la radio. Pestele trage mai bine daca ii pui muzica. Ascultam Romania Actualitati. "Ta, ta-ta-ta, ta, ta-ta-ta-ta, ta-taaa...". "Muzica populara", zice nea Vasia, cu intonatia unui crainic de radio. "Muzica populara", se aude, imediat, vocea crainicului. Vasia stie pe de rost toate genericele.

Nu pescuim cu undita, ci cu volta. Un fel de miner, din pluta, pe care este infasurata lita. In capatul firului gros de nailon, o bucata de plumb si doua sau trei cirlige. Primim si noi cite o volta, in timp ce pescarii folosesc cite doua: una in dreapta, una in stinga.

Paralel cu noi, la distanta de citeva zeci de metri una de alta, barcile pescaresti stau alineate ca o flotila asteptind semnalul de atac.

Pestele musca. Vasia si Gica nu mai prididesc cu ridicatul guvidului. Din cind in cind, mai prind si cite un hanus, un peste ceva mai mare. Daca li se pare ca nu mai au spor, muta barca cu citiva metri mai spre mal.

Dupa doua-trei ore, fiecare dintre ei a prins cite 10-15 kile de peste. Noi, amatorii, am prins vreo patru. La intoarcere, ocolim cu grija sticlele de plastic lasate pe apa, pentru a marca locul unde s-au pus "plase". Nea Vasia nu pescuieste "la plasa". Autoritatile au interzis aceasta metoda, pentru ca saraceste fauna. Dar multi nu tin cont de asta.

Pe drumul spre pescarie, scoatem, fiecare, ce am adus de mincare si ne ospatam "la comun". "Nu se poate sa nu mincati, asta e obiceiul, la intoarcere se maninca", ne spune Vasia.

In port, mai pescuim ceva: o minge de plastic. Gica o va duce acasa, la copil. "Mai gasim, pe mare, diverse lucruri luate de valuri de pe plajele cu turisti", zice nea Vasia. O data, a gasit o saltea. "Scria ceva in turceste pe ea, o fi traversat marea de la turci".

Pe la noua si jumatate sintem inapoi, la pescarie, iar nea Vasia si cu Gica se grabesc sa-si vinda pestele. Dupa-amiaza, la patru, vom pleca din nou "la mare". Pentru acesti oameni, traitori intr-o lume tot mai nesigura, marea e singura certitudine. O barca nu te lasa sa mori de foame...

Alexandru-Bradut Ulmanu

Avatar utilizator
Geo
Mesaje: 465
Membru din: 21 Oct 2009, 15:28

Re: Povestiri de la malul marii

Mesajde Geo » 30 Ian 2010, 20:02

Frumoasă poveste, Claudiu.
Poate, cu puţin noroc, o să putem (măcar o dată pe an...) să fim şi noi lângă un nea Vasia, la pescuit, cu barca pe mare.
Noi, cei de mai departe de ţărm de mare ...
Pescuitul = Relaxare în natură

Avatar utilizator
Mihai Vinturache
Moderator
Mesaje: 1987
Membru din: 22 Oct 2009, 14:36
Localitate: Bucuresti

Re: Povestiri de la malul marii

Mesajde Mihai Vinturache » 31 Ian 2010, 20:47

Sa ai gura de aur!
Nicio inteligenta artificiala nu poate concura cu prostia naturala!

Claudiu
Mesaje: 1834
Membru din: 25 Oct 2009, 16:18
Localitate: Constanta

Re: Povestiri de la malul marii

Mesajde Claudiu » 14 Feb 2010, 13:25

AL SASELEA PESCUIT – LABANUL
Corneliu NICULESCU


Concediu la mare cu familia si impreunǎ cu familia unuia dintre cei mai mari pescari ai capitalei, prieten bun cu mine, un mare specialist in microscopie, Gigi Arghir.
Gasim usor cazare in Eforie Nord, fiind septembrie, curios de ieftina, la un scafandru profesionist, pensionar. Primire excelenta, camere luminoase, curate, apa rece, calda, dus, toaleta, gradina de zarzavat cu de toate, de unde suntem invitati sa ne servim cu cele de trebuinta. Straturi de flori, dominate de trandafiri, bine intretinute. In curte, bolta de vie umbreste o masa de cel putin 12 persoane. Terasa mare, aragaz si frigider, la dispozitie. Deci, speranta de un concediu placut.
Venisem dotati cu tot ce trebuie pentru pescuitul la mare, de stavrid si de chefal mare - laban. Gigi facuse rost de ace speciale pentru stavrid, pilele lui, cadmiate, cu tija lunga, de doua dimensiuni. Eu a trebuit sa fac rost de cel putin doua sarsele femele, (rate salbatice mici) fiind vanator. In doua zile de lucru, am reusit sa facem, cam o suta de muste pentru taparina, din fulgusorii de pe burta sarselelor. Legatura de ac intarita cu oje rosie de unghii, forfacuri de 15-20 cm., plumbi de 40-60 gr. Succese mai mari am avut cu acele mici. Lanseta lunga de 4 m, elastica, fusese construita dintr-o undita telescopica ce-i pusesem inele si mandrina pentru fixat mulineta. Gigi avea o lanseta originala.
Noi, pescarii, pecam din zori la mare. Intalnirea pe digul debarcader in T. Aici cativa localnici dau la chefal cu undite grosolane, ca pentru rechini, cu cateva inele de sarma, cu sau fara mulinete, cu plute grosolane, ace mari si rame de mare. Rezultate minime.
Lansam si incepem sa prindem cate doi-trei la lansare. Avem sacose din rafie, pe care la prinsesem la brau cu cureaua de la pantaloni si cu punga in fata, pentru a aduce firul cu pestisori, imediat deasupra, deoarece multi scapau din ac pana sǎ-i scoatem. In orice caz trebuia sa facem curata acrobatie pe stabilopozii uzi de valuri. Vremea nu ara grozava innourat, iar vantul batea cu destula putere, mai mult dinspre nord, facand valuri destul de mari. Am incercat si in partea de sud a digului, unde apa era mai linistita, dar nu era nici peste. Lansand spre larg, am inceput sa scoatem din ce in ce mai multi la lansare si mai mari. Au fost lansari la care am scos si 10, la toate cele 10 ace.
In jur de 9,30, muscaturile s-au imputinat, ca apoi sa se opreasca de tot. Prin apa musculitele din fulgi de sarsela, seamana mult cu niste racusori, garizi, ce topaie sacadat.
Prada bogata. Traversam plaja. Lumea ne intreba de nu vindem, considerandu-i probabil foarte proaspeti. Peste, cu exceptia celui oceanic, nu se gasea, pe atunci, la magazinele de stat, ci numai la particulari, iar pescarii locali prindeau si vindeau mai mult guvizi.
Împreuna avem (cantarite la gazda) peste 12 kg. de peste. Desertam totul in chiuveta de bucatarie din curte. O umplem cu varf. Gazda in al noualea cer. Nu banuiam ca-i place asa de mult pestele. Nu ne lasa sa-i preparam noi, se apuca el, sa-i curete si sa-i gateasca si nu am gresit, au iesit deliciosi. A fiert o oala de vreo 12 litri cu bors de peste, cu zarzavat din gradina, din belsug si bors de la o vecina, iar, deasupra unui foc de lemne, pe o tabla acoperita cu sare grunjoasa, a prajit in vreo trei randuri, restul de pesti.
Masa noastra si a gazdelor, de pranz si seara, chiar si cea de a doua zi de dimineata, se compune din peste si salate din legume, proaspete din curte. Cu toate astea a ramas bors si pentru a doua zi. De atunci mesele au fost servite numai impreuna cu gazdele si preparate in special de proprietar.
A doua zi am repetat pescuitul, chiar mai productiv, dar am trecut imediat la valorificarea intentionata a pestelui. Ne dotasem cu cantarul dinamometric al gazdei, o parte din pesti ii pusesem in minciogul purtat pe umar, la vedere. Nu era nevoie sa strigam nimic, se stransese cerc in jurul nostru si cu tot pretul cam piperat, de abia am reusit sa pastram vreo doua kg. pentru prajit, acasa.
In a treia zi, ramasesem cu o cantitate destul de mare de peste nevandut, deoarece turistii de pe plaja ce o traversam noi, erau cam tot aceeasi, iar nu toti stateau la gazde, sa-i poata prepara. Ideea a fost sa trecem prin campingul de casute ale sindicatului. Sa fi avut 100 kg. si tot am fi ramas fara o codita de peste.
Pe atunci banii se castigau greu, prin munca, asa ca nu excelam in buzunare pline. Venisem pentru un sejur de 5 zile si acelea fara excese. Ne-a bucurat nespus procurarea gratuita a mesei, dar la castig de bani de pe urma pestelui, nu ne asteptam, deci cu atat mai bine.
Gazda s-a revansat si in a treia zi ne-a oferit masa de pranz si seara, sacrificand o oratanie din curte.
Dupa primele zile mai rele a venit si timpul bun, dar statul la soare pe nisip, nu era de noi. Am hotarat sa mai ramanem la mare in plus cate zile ne vor ajunge banii.
In a patra zi marea se calmeaza, dar si stavrizii se retrag in larg. Un localnic ne invita la un pescuit de chefal, asa ca plecam cu el la scos rame de mare, din malurile canalului portului militar din Mangalia. Cutii are el, noi carpe, lopata de la gazda si masina. Localnicul intra in apa pana la brau si scoate lopeti de nisip ce ni le pune noua pe mal, iar noi scormonim in ele dupa paroasele rame. Apoi, trebuiesc puse pe straturi de nisip, despartite de carpe ude si asezate in cutie.
Ne intoarcem in Eforie si ne permitem o iesire in oras si chiar o seara romantica, cu muzica buna si dans la Perla Marii. A doua zi scularea de cu zori si plecarea la Mamaia. Familia ramane sa faca baie de soare si apa la Eforie. Noi plecam si parcam la International. Ne luam cele de trebuinta in carca si inaintam spre locurile, unde am fost asigurati ca vom da peste laban. Depasim campingul din nordul statiunii si incercam sa gasim locurile promise pe o plaja pustie.
Asistam la unul din cele mai frumoase rasarituri vazute de mine la marea Neagra, probabil si din cauza norilor in lamele ce mai persistau la orizont si fragmentau discul solar, care la randu-i ii colora intr-o paleta schimbatoare de culori
Montam pe lansetele de mare de 5,20 m. monturi cu trei forface si carlige nr. 4 cu tija lunga, atasat pe paleta acului un plutitor din expandat, colorat viu in rosu, galben, portocaliu, ca momeala rama de mare. Plumbul de 150gr, strapuns de doua cuie, pentru a nu fi tarat spre mal de curenti sau valuri. Cu lanseta in mana, deasupra capului, inaintam in mare cu apa pana la piept si de acolo lansam cat se poate de departe. Ne intoarcem la mal si fixam lansetele in pozitie aproape verticala, infipte in nisip cu capatul special al manerului, cu firul intins, sprijinite cu ajutorul unor stative speciale.
Lanseta tremura, apoi smuceste, intep si nu simt pestele, mulinez, o smucitura puternica si nimic. A scapat ! La mal, intr-un ac, o jumatate de stavrid taiat ca si cu bisturiul. Lufarul. Gigi propune sa ne mutam mai departe si asa facem.
La cam un km, lansam din nou si asteptam cuminti pe scaunele apetitul labanului. Fara sa ne dam seama, intrasem in zona plajei nudistilor si locul a inceput sa se populeze. Cearceafurile si prosoapele cu nudisti de toate sexele au inceput sa se apropie. Deodata, o mamica, foarte bine facuta, sani superbi, (nu se inventasera silicoanele) in costumul Evei, de mana cu un baietel de vreo sapte ani, se opreste langa mine si pe o limba slava, stand pe vine, incepe sa-i explice, copilului, probabil functionarea mulinetei. Si mie, cat si baiatului, nu dizertatia blondinei ne interesa, ci partea cea mai intima a corpului ei, complet expusa vederii, ce o fixam amandoi cu staruinta. Probabil ca proceda la o educatie sexuala precoce, neinteleasa de noi inapoiatii, sau poate ca pur si simplu era un exhibitionism, dus la extrem.
Gigi, mai invarsta, la cativa metri de mine, ramasese interzis. In fata lanseta bataia, mai-mai sa-i fie smulsa din nisip. Înteapa si incepe lupta cu un peste mare. Se strang curiosi. Neatenti, se incurca printre firele lansetelor mele. Strig la ei si deodata, imi dau seama ca una din lansete se smuceste prea puternic, iar in dreptul ei nu mai era nimeni s-o deranjeze. Întep si simt o rezistenta de peste mare. Privesc in dreapta. Nu care cumva m-a agatat nentu Gigi ? Nu pestele lui evolua mult in dreapta si il apropiase mult de mal.
Toti spectatorii priveau spre el, greu si-au dat seama ca si eu aveam peste si ca ma luptam din greu cu el. Era spectacol la scena deschisa. Sa fi vazut aplauze cand ultimul val l-a lasat pe nisip, pana atunci, in afara de forfota miscarii oamenilor ce se inghesuiau sa vada, nu se auzise nici o soapta. Aveam, acum, legati cu sfoara de stative, doua exemplare superbe de laban.
Respectul turistilor, ne-a conferit un cerc, liber, mai mare in jur, dar numarul curiosilor a sporit. Au fost destui care s-au oferit voluntar sa ne dea sfaturi care mai de care mai fanteziste. Am facut iara liniste cand am inceput lupta cu alt monstru. Toti se sculasera in picioare si asa au intampinat fiecare noua captura cu aplauze. In total cinci, doua eu si trei Gigi.
Se facuse zece, nu mai trasese de mult. Ne sfatuim si cadem de acord sa onoram patru din cererile de cumparare si sa ducem si noi acasa pe cel mai frumos. Pretul de 120 lei nici nu a fost comentat, dar nici suprasolicitat. Ne intoarcem la masina in triumf. Nu poti cere pescuitului sportiv un mai mare succes, decat un astfel de spectacol, cu atatia spectatori.
Labanul a fost gatit plachie, de gazda, cu multa ceapa si rosii, la cuptor. Un deliciu. Cu banii dupa peste ne-am permis sa mai stea trei zile in plus la mare si o iesire la restaurant.

Avatar utilizator
Petru Burian
Mesaje: 902
Membru din: 25 Oct 2009, 09:56

Re: Povestiri de la malul marii

Mesajde Petru Burian » 21 Feb 2010, 11:49

Daca se vorbeste aici de Nea Gigi Arghir, de la IOR-Buc. atunci l-am cunoscut pana si eu :D
Am avut norocul sa fie in prima echipa de „service” al microscoapelor din dotare, si vazandu-i maiestria nu am mai acceptat alta echipa pana s-a pensionat.
Sper ca mai este sanatos si ferice. Îi transmit salutari, cu specificatia ajutatoare "de la Directia Apelor - Tg-Mures, lab. de biologie" :D
„Homo faber cyberneticus va deveni Homo humanis ecologicus”

Claudiu
Mesaje: 1834
Membru din: 25 Oct 2009, 16:18
Localitate: Constanta

Re: Povestiri de la malul marii

Mesajde Claudiu » 21 Feb 2010, 20:29

Petru Burian scrie:Daca se vorbeste aici de Nea Gigi Arghir, de la IOR-Buc. atunci l-am cunoscut pana si eu :D
Am avut norocul sa fie in prima echipa de „service” al microscoapelor din dotare, si vazandu-i maiestria nu am mai acceptat alta echipa pana s-a pensionat.
Sper ca mai este sanatos si ferice. Îi transmit salutari, cu specificatia ajutatoare "de la Directia Apelor - Tg-Mures, lab. de biologie" :D

Atunci ma bucur ca am pus povestirea, altfel, poate nu va mai aminteati de 'nea Gigi :D


Înapoi la “Povestiri pescăreşti”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator