cezar wrote:Este momentul sa vedem exact care este impactul spagii asupra politicii guvernului B+B (care s-au pronuntat de mai multe ori in favoarea proiectului, sustinand ca este de "anvergura europeana").
Pai deocamdata sunt in grafic, RMGC tocmai ce a obtinut un un nou certificat de urbanism care i-a deschis calea către un aviz de mediu ce ar permite începerea exploatării miniere. Vezi detalii aici http://www.evz.ro/detalii/stiri/rosia-m ... 94168.html
Din pacate baietii astia de la RMGC nu sunt chiar ageamii, niste combinatori de duzina (eu dau spaga - tu imi dai contractul), ci lucreaza "by the book", respectiv pe langa spaguirea politicienilor si-au anexat cativa simbriasi sa le poarte vorbele, gen Bogdan Baltazar sau complexatul it morar, iar prin campaniile generoase de publicitate au mituit din greu mai toata presa, televiziunile de stiri n-au scos o vorbulita ieri despre rezolutia PE.
cezar wrote:Este momentul sa vedem exact care este impactul spagii asupra politicii guvernului B+B (care s-au pronuntat de mai multe ori in favoarea proiectului, sustinand ca este de "anvergura europeana").
Pai deocamdata sunt in grafic, RMGC tocmai ce a obtinut un un nou certificat de urbanism care i-a deschis calea către un aviz de mediu ce ar permite începerea exploatării miniere. Vezi detalii aici http://www.evz.ro/detalii/stiri/rosia-m ... 94168.html
Din pacate baietii astia de la RMGC nu sunt chiar ageamii, niste combinatori de duzina (eu dau spaga - tu imi dai contractul), ci lucreaza "by the book", respectiv pe langa spaguirea politicienilor si-au anexat cativa simbriasi sa le poarte vorbele, gen Bogdan Baltazar sau complexatul it morar, iar prin campaniile generoase de publicitate au mituit din greu mai toata presa, televiziunile de stiri n-au scos o vorbulita ieri despre rezolutia PE.
Asa este, 100 % adevarat !
Exista grupuri de lobby la toate nivelurile societatii; au existat voci din Romania inclusiv in sedinta plenara de ieri a PE care au sustinut, mai direct sau mai voalat, proiectul Rosia Montana.
Oricum, conform procedurilor europene, Comisia va redacta un proiect de act normativ obligatoriu (cred ca regulament), care va deveni operational dupa adoptare. Oricum, va dura cel putin un an, daca nu mai mult.
Oricum, mai sunt sanse : avizul de mediu poate fi contestat in instanta, ceea ce ar tergiversa destul de mult inceperea exploatarii. Apoi, odata cu aprobarea actului normativ european, exploatarile vor fi automat sistate.
Riscuri:
- a) sa se inceapa exploatarea , fara a astepta transarea in justitie a cauzei. Dar, daca se intampla asa, firma de exploatare nu mai poate cere despagubiri statului roman
- b) sa aibe sfatuitori atat de buni, incat, dupa obtinerea acordului de mediu, sa astepte, apoi sa apeleze la justitia internationala. La cat de bine se apara statul roman, somele care se vor plati ca despagubiri vor fi cu multe, multe, zerouri.
c) - chiar sa se produca un accident ecologic. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna asta pentru Romania, pe toate planurile.
cezar wrote:Exista grupuri de lobby la toate nivelurile societatii; au existat voci din Romania inclusiv in sedinta plenara de ieri a PE care au sustinut, mai direct sau mai voalat, proiectul Rosia Montana.
"... Printre cei care s-au opus Rezolutiei care recomanda interzicerea mineritului pe baza de cianuri in Europa se numara europarlamentarii Adina Valean, George Becali, Theodor Stolojan, Elena Basescu, Cristian Preda, Sebastian Bodu, Traian Ungureanu, Oana Antonescu, Petru Constantin Luhan, Marian-Jean Marinescu. Ei au semnat amendamentele respinse de plen prin care s-a incercat schimbarea intentiei initiale a rezolutiei adoptate azi in cele din urma..." citat din Remus Cernea http://think.hotnews.ro/exclusiv-live-t ... rilor.html
DUPA INCHIDEREA INVESTITIEI DE LA ROSIA MONTANA
Material întocmit de:
Prof.univ.dr. Florina Bran; Prof.univ.dr. Afrodita Iorgulescu; Ing. Gheorghe Manea.
-- am un material de 5 pagini cu extrase din lucrarea citata. Aici citez doar concluzia concluziei
„CONSIDERAŢIE FINALĂ
Investiţia de la Roşia Montană nu este în avantajul statului român. România rămâne cu un zăcământ preţios (printre puţinele resurse ce mai aparţin ţării) epuizat, un beneficiu minim va fi cheltuit înzecit pe următorii o sută de ani sau mai mult, pentru a gestiona dezastrul rămas după exploatare. Dezastrul cuprinde: schimbarea peisajului natural, aspect selenar adus zonei, deşeuri depozitate pe termen nelimitat în toată zona, un iaz de decantare cu o zestre uriaşă de material toxic care, accidental (uman, natural sau ca urmare a uzurii în timp a infrastructurii ) poate ajunge în reţeaua hidrografică din zonă şi a Dunării, pagubele fiind foarte greu de calculat ca şi responsabilitatea celor vinovaţi (evident, aceasta aparţine statului român). Multe generaţii umane vor sta sub ameninţarea iazului de decantare şi a haldelor de steril de la Roşia Montană, bugetul de stat va avea, anual, un capitol de cheltuieli destinat acoperirii nesăbuinţei decidenţilor (lobby-ştilor) ce au înlesnit o asemenea investiţie. Cât despre populaţia din zonă … care populaţie ? Autorităţile statului, decidenţii cum au fost denumiţi mai sus, dacă îşi vor găsi timp să se aplece cu atenţie asupra logicii investiţiei în interes naţional pot foarte simplu să-şi facă singuri o părere corectă : comadă un studiu pentru simularea spargerii barajului iazului de decantare de la Roşia Montană ! Rezultatul este previzibil : vezi celelalte accidente petrecute în exploatările de aur cu tehnologia cu ciaunri . Şi atunci întrebarea finală : cui i-a folosit această investiţie ? „
cezar wrote:Exista grupuri de lobby la toate nivelurile societatii; au existat voci din Romania inclusiv in sedinta plenara de ieri a PE care au sustinut, mai direct sau mai voalat, proiectul Rosia Montana.
"... Printre cei care s-au opus Rezolutiei care recomanda interzicerea mineritului pe baza de cianuri in Europa se numara europarlamentarii Adina Valean, George Becali, Theodor Stolojan, Elena Basescu, Cristian Preda, Sebastian Bodu, Traian Ungureanu, Oana Antonescu, Petru Constantin Luhan, Marian-Jean Marinescu. Ei au semnat amendamentele respinse de plen prin care s-a incercat schimbarea intentiei initiale a rezolutiei adoptate azi in cele din urma..." citat din Remus Cernea http://think.hotnews.ro/exclusiv-live-t ... rilor.html
DUPA INCHIDEREA INVESTITIEI DE LA ROSIA MONTANA
Material întocmit de:
Prof.univ.dr. Florina Bran; Prof.univ.dr. Afrodita Iorgulescu; Ing. Gheorghe Manea.
-- am un material de 5 pagini cu extrase din lucrarea citata. Aici citez doar concluzia concluziei
„CONSIDERAŢIE FINALĂ
Investiţia de la Roşia Montană nu este în avantajul statului român. România rămâne cu un zăcământ preţios (printre puţinele resurse ce mai aparţin ţării) epuizat, un beneficiu minim va fi cheltuit înzecit pe următorii o sută de ani sau mai mult, pentru a gestiona dezastrul rămas după exploatare. Dezastrul cuprinde: schimbarea peisajului natural, aspect selenar adus zonei, deşeuri depozitate pe termen nelimitat în toată zona, un iaz de decantare cu o zestre uriaşă de material toxic care, accidental (uman, natural sau ca urmare a uzurii în timp a infrastructurii ) poate ajunge în reţeaua hidrografică din zonă şi a Dunării, pagubele fiind foarte greu de calculat ca şi responsabilitatea celor vinovaţi (evident, aceasta aparţine statului român). Multe generaţii umane vor sta sub ameninţarea iazului de decantare şi a haldelor de steril de la Roşia Montană, bugetul de stat va avea, anual, un capitol de cheltuieli destinat acoperirii nesăbuinţei decidenţilor (lobby-ştilor) ce au înlesnit o asemenea investiţie. Cât despre populaţia din zonă … care populaţie ? Autorităţile statului, decidenţii cum au fost denumiţi mai sus, dacă îşi vor găsi timp să se aplece cu atenţie asupra logicii investiţiei în interes naţional pot foarte simplu să-şi facă singuri o părere corectă : comadă un studiu pentru simularea spargerii barajului iazului de decantare de la Roşia Montană ! Rezultatul este previzibil : vezi celelalte accidente petrecute în exploatările de aur cu tehnologia cu ciaunri . Şi atunci întrebarea finală : cui i-a folosit această investiţie ? „
Da, vocile sunt in general "portocalii", cu usoare insertii de verde, respectiv galben.
Asa aflam unde se duc banutii...
Cât mai e participaţia statului la proiectul Roşia Montana?Posted on 23 august 2011 by Ovidiu
Cei mai influenţi oameni politici ai momentului – preşedintele şi oamenii lui – s-au pronunţat în ultima săptămână pentru implementarea proiectului aurifer de la Roşia Montana, după cum bine observă Călin. Argumentul principal este cel economic: este criză, avem datorii, bugetul o duce prost, preţul aurului a crescut şi creşte, avem nevoie de profiturile din exploatare. Preşedintele Băsescu a pus însă şi o condiţie: trebuie renegociată participaţia statului în proiect. Ajunşi aici e util să ne punem o întrebare importantă: oare cât mai este această participaţie a statului?
Atunci când proiectul a pornit la drum, în 1997, statul român avea prin Regia Autonomă a Cuprului (actuala Minvest Deva S.A.) 33,8% din acţiuni, restul aparţinând unei firme a lui Frank Timiş, Gabriel Jersey (65%) şi unor mici întreprinzători. Contractul spunea că firma poate să îşi extindă participarea până la 80%, prin majorări de capital. Acest lucru s-a şi întâmplat în 1999, când Gabriel Jersey a obţinut 80%, Minvest a rămas cu 19,31%, iar trei investitori privaţi cu câte 0,23%. Imediat după ce a renunţat la acţiuni, Minvest a transferat companiei şi licenţa de exploatare (curat apărare a intereselor statului!). Până 2003, Frank Timiş a vândut acţiunile printr-un lanţ de intermedieri şi astfel a apărut actuala Gabriel Resources, iar Timiş a ieşit complet din afacere.
În 2004, firma a făcut o majorare de capital. Pentru că statul nu a avut bani (sau nu a vrut) să participe, Gabriel Resources a împrumutat Minvest cu aproximativ 1.000.000 usd, pe care ar urma să-i recupereze din dividente. Evident banii nu au ajuns niciodată la Minvest, ci au fost trecuţi în scripte ca majorare de capital. În schimbul împrumutului, Gabriel a obţinut drept de preempţiune asupra acţiunilor deţinute de Minvest.
O nouă schimbare de acţionariat a avut loc în 2009, când Gabriel Resources a cumpărat acţiunile a doi dintre cei trei mici acţionari, ajungând la 80,46%. Cu această ocazie s-a schimbat şi contractul, stipulându-se că invstitorul principal poate să ajungă până la 100% prin contribuţii de capital. Zis şi făcut. Chiar în decembrie 2009 se propune o nouă majorare de capital. Din nou statul nu are bani, aşa că Gabriel a împrumutat Minvest cu 40 milioane usd pentru a participa la această acţiune. Contractul este secretizat (ca mai toate contractele legate de proiect), dar sunt zvonuri că Gabriel a inclus opţiunea de a lua 18,7% din acţiuni în schimbul banilor, desigur în cazul că începe exploatarea. Alt scenariu vehiculat este blocarea plăţii dividentelor de către acţionarul majoritar, care astfel poate forţa acţionarul minoritar să piardă participarea sa.
Acest lucru s-a întâmplat imediat după alegerile din 2009, când se pregătea instalarea noului guvern Boc şi proaspătul numit ministru al economiei Videanu vorbea public de includerea proiectului RMCG în programul de guvernare. Răspunzând evaziv unor întrebări ale ziarului Bursa în ianuarie 2010, Videanu pare a confirma scenariul cu pierderea acţiunilor de către stat. Acţiunea de majorarea de capital a fost blocată temporar de o contestaţie a deputatului PNL Eugen Nicolaescu, dar instanţa a dat dreptate companiei la sfârşitul lui februarie 2010.
Aşadar, la acest moment statul mai deţine 19,3% din acţiuni, faţă de 33,6% cu care a pornit la drum. Chiar şi acestea sunt prinse într-un împrumut ciudat, ale cărui detalii sunt secrete, cumva gajate pentru 40 de milioane de dolari ce s-au plimbat în scripte dintr-un buzunar în celălalt al lui Gabriel Resources. Cunoscând cum merg tunurile la români, nu m-aş mira să aflu că, dacă se începe exploatarea, statul român se va mulţumi cu 0,6% din profit, că atâtea acţiuni va avea la acel moment.
Pe aceeaşi temă, de citit tot aici, la colţul străzii, despre perspectiva dezvoltării durabile despre care ne-a scris Georgiana, argumentele de principiu împotriva actualului proiect pe care le-am găsit după ce am priceput cam ce se întâmplă, despre “perspectiva tunului“, dar şi despre “dezbaterea cianurilor“, reacţia la cald a lui Breb chiar în ianuarie 2010, când Videanu făcea lobby pentru proiect.
UPDATE: Şi pentru că vorbim de acţiuni, de văzut la Moise Guran efectul declaraţiilor recente de la Bucureşti: creşte preţul acţiunilor Gabriel Resources la Toronto
Acuzații cutremurătoare despre ”băieții deștepți” ai aurului românesc. Băsescu face lobby pentru o firmă acuzată de implicare în crime, corupție și distrugeri pe întreg mapamondul. Dosarul Barrick Gold
Pe 18 iulie 2011, Barrick Gold a cumpărat de la bursa din Toronto 38,5 milioane de acțiuni, în valoare de 20 de milioane de dolari, la Carpathian Gold, companie care deține licențe de explorare și exploatare a aurului în România. Analiștii citați de ”Financial Post” și ”Mineweb.com” , dar și de alte publicații financiare, au afirmat că această investiție a Barrick Gold este ”urmarea schimbării poziției României față de minerit” dovedită de eliberarea (pe 14 iulie 2011) de către instituțiile Ministerului Culturii a certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic din Roșia Montană.
Ulterior, principalul susținător al proiectelor de exploatare a aurului din România a devenit chiar președintele României, Traian Băsescu. Acesta a afirmat de mai multe ori (cel mai recent, ieri la Washington) că aceste poiecte ”nu mai trebuie amânate”.
Despre conexiunile dintre Peter Munk (fondatorul și președintele Barrick Gold) cu Arpad Paszkany am mai scris. Peter Munk este co-fondator și al grupului imobiliar-financiar Trigranit, ale cărui interese sunt reprezentate în România de către Arpad Paszkany. La rândul lui, firmele lui Arpad Paszkany sunt principalul finanțator (conform Monitorului Oficial) al campaniilor electorale ale PDL (detalii aici).
Ce este Barrick Gold? Conform specialiștilor, e vorba de cea mai mare companie minieră din lume, specializată în extragerea aurului. O căutare pe internet, dezvăluie însă acuzații cutremurătoare desprea această companie. Din Tanzania până în Argentina, din Australia în Honduras, Papua Noua Guinee, Honduras sau chiar ”acasă”, la Toronto (Canada), direct sau prin diferite subsidiare, Barrick Gold e acuzată de implicare în crime, corupție la cel mai înalt nivel, amenințări, tentative de mituire (acoperite sub forma donațiilor publice), distrugeri iremediabile ale mediului și patrimoniului cultural și distrugeri ale unor comunități locale. Iată (doar) câteva cazuri din ultimii doi ani.
Tanzania – 16 mai 2011: 7 morți și 12 răniți
Cel mai recent caz s-a petrecut în acest an la Mina Mara (deținută de Africa Barrick Gold) din nordul Tanzaniei. Peste 1.000 de persoane au încercat să intre să intre în mină, pentru a colecta aur manual, pentru a-l vinde pentru mâncare. Pe 17 mai, într-o declarație oficială, reprezentanții Africa Barrick Gold au admis faptul că 7 persoane au murit și 12 au fost rănite în cadrul confruntărilor dintre forțele de securitate ale minei, susținute de poliția tanzaniană, și localnici. Doi membri ai Parlamentului tanzanian și jurnaliștii de la fața locului au fost arestați sub acuzația de ”instigare la violență”. Comunicatul Africa Barrick Gold îi numește ”infractori” pe localnici. Conform jurnalistului Cam Simpson de la ”Bloomberg”, acest masacru a fost precedat de moartea a altor 7 persoane în ultimii doi ani în ciocnirile cu forțele de securitate ale minei. Conform documentelor societății, aceste forțe de securitate sunt plătite de către Barrick pentru a păzi mina.
Printre cei arestați și acuzați de ”instigare la violență” se numără și parlamentarul Tundu Lissu, care a declarat că a venit în provincia Tarime (în care se află mina) pentru a asista la autopsia persoanelor ucise în timpul confruntărilor. ”În mod normal, dacă o persoană a fost împușcată în cap, înseamnă că a existat intenția de a o omorî, dacă se trage la picioare înseamnă că s-a încercat să o oprească să facă ceva. Această analiză ne va ajuta să știm care a fost intenția poliției”, a declarat Tundu Lissu jurnaliștilor locali. Tundu Lissu a fost arestat două zile mai târziu, la funeraliile sătenilor uciși de forțele de securitate ale Barrick.
Conform interviurilor realizate de George Marato, de la ”The Guardian Tanzania”, de aceste violențe ar fi vinovată în parte corupția din rândul forțelor de securitate de la mina Barrick. Conform declarațiilor, poliția și personalul companiei facilitau intrarea în perimetrul minei a localnicilor în schimbul unor sume de bani. Pentru o jumătate de oră de acces la minereurile aurifere, un grup trebuia să plătească aproximativ 650 de dolari. Confruntările violente apar atunci când există dezacorduri legate de ”taxa de furt a aurului”, iar polițiștii ajung să tragă în foștii lor complici.
Istoria tensiunilor locale pot fi urmărite însă și în timp. Înainte de deschiderea minei, cei aproximativ 40.000 de oameni care trăiesc în zonă au depins doar într-o măsură mică de exploatarea minieră. Localnicii din cinci sate dețineau drepturi de exploatare a zăcămintelor miniere, însă aceștia au fost obligați să vândă în condiții ilegale și/sau neclare drepturile lor, după cum rezultă dintr-o plângere juridică depusă în 2003 de către o societate de avocatură în numele a 1.273 de mineri. Într-un alt proces, 43 de proprietari reclamă faptul că au fost evacuați de pe pământurile lor fără nicio compensație. Aceste fapte sunt, în mod real, cauza conflictelor ulterioare, dintre localnici și forțele de securitate ale minei.
În raportul referitor la tragedia de pe 16 mai 2011, întocmit de avocații localnicilor, se arată că: 1) forțele de securitate au utilizat forța în mod excesiv; 2) uciderea localnicilor a fost făcută în mod intenționat; 3) persoanele ucise și cele acuzate că ar fi invadat mina Barrick au fost complet neînarmate; 4) există victime și înafara perimetrului deținut de Barrick; 5) Guvernul ar fi fost, tot timpul, în spatele atrocităților; 6) represiunea ar fi continuat și după 16 mai, cu noi victime, morți și răniți; 7) molestarea, arestarea și torturarea avocaților localnicilor decedați; 8 ) existența unor locuri de tortură în zonă și aplicarea unor pedepse inumane și extrajudiciare celor arestați.
Argentina – amenințări împotriva copiilor ministrului Mediului
În decembrie 2009, într-o declarație făcută la Ottawa, în fața Parlamentului Canadei, Romina Picolotti, fost ministru al Mediului în Argentina (între 2006 și 2008) a adus acuzații extrem de grave împotriva activității subsidiarelor Barrick din țara sa. Conform acesteia, reprezentanții companiilor miniere au corupt oficiali guvernamentali și ministere pentru a bloca luarea unor măsuri de protecție a mediului și sociale, aflate în conflict cu interesele lor. ”Companiile miniere străine din Argentina au fost extrem de talentate în valorificarea intereselor lor în cadrul instituțiilor politice locale. De multe ori cooptează oficiali guvernamentali și ministerele pentru a-și impune punctele de vedere în privința aspectelor sensibile de mediu și sociale care apar, de obicei, la mineritul pe scară largă”, a declarat Romina Picolotti.
În timp ce alte industrii au înețeles necesitatea de a respecta standardele de mediu și a drepturilor omului, sectorul mineritului a fost diferit. ”Ei au fost mai rezervați, mai rezistenți, mai agresivi și mai periculoși”, a afirmat Picolotti în fața parlamentarilor canadieni. ”Eu și personalul meu am fost amenințați. Copii mei au fost amenințați”, a mai spus fostul ministru argentinian. Ca urmare a amenințărilor și a presiunii politice, eforturile ei de impunere a unor standarde de mediu mai strânse la minele din Argentina au fost minimalizate și a fost obligată să demisioneze.
Se înțelege, companiile miniere canadiene care lucrează în străinătate au respins în mod constant acuzaţiile, declarând că acestea funcţionează în conformitate cu toate legile şi reglementările aplicabile şi că respectă standarde înalte de comportament etic. Reprezentanţii companiilor miniere afirmă că responsabilitatea socială corporativă şi gestionarea mediului sunt fundamentale pentru operaţiunile lor de afaceri de peste mări şi că au făcut eforturi considerabile pentru a susţine aceste standarde.
Raportul ”Ernst & Young” legat de firmele miniere
Afirmațiile companiilor canadiene sunt contrazise însă într-un amplu raport realizat de firma de audit internațional ”Ernst & Young”, dat publicității în noiembrie 2010, în care se arată că industria minieră este una dintre cele predispuse la fraudă la nivel mondial.
“În căutarile legate de extinderea producției şi obținerea de profituri mai mari, companiile canadiene reactivează proiecte de capital şi activităţi de explorare din întreaga lume,” a declarat Mike Savage, lider de investigare a fraudelor de la ”Ernst & Young”.
“Faptul că aceste proiecte sunt adesea situate în locuri îndepărtate – împreună cu sumele mari de bani cheltuite şi controalele reduse a restructurărilor în timpul crizei financiare – fac ca riscul de fraudă şi corupţie să fie mult mai mare.”
Raportul mai arată că o mare problemă a companiilor miniere care funcționează în diferite țări sunt ”diferențele culturale organizaționale”. ”Aceste diferențe culturale oferă adesea o provocare pentru companiile care consideră că este dificil să se aplice aceleași procese, proceduri și politici de afaceri în țări cu culturi diferite. O povocare cu care se confruntă este lipsa lor de cunoștințe locale și de ”reguli ale jocului” locale. Din această cauză, companiile se bazează pe un partener local sau un intermediar care are contactele necesare pentru a face ”lucrurile care trebuie făcute””, se arată în analiza ”Ernst & Young”.
Angajații dintr-o țară anume operează adesea pornind de la premisa ”aceste lucruri sunt modul de care avem nevoie pentru a face afaceri aici”, acest lucru dezvoltând oportunități pentru fraudă și corupție, apreciază specialiștii de la ”Ernst & Young”. Astfel, ”cultura locală începe să domine comportamentul organizațional”, concluzionează raportul, care susține că tocmai opusul acestei stări de fapt ar trebui să predomine, mai exact ”cultura locală ar trebui să se adapteze la cerințele companiilor. Mai multe amănunte despre raportul ”Ernst & Young” aici.
Honduras – investițiile companiilor miniere în turism (2011)
Barrick Gold nu s-a implicat doar în proiecte de minerit. În Honduras, printr-un fond financiar canadian, investește în… turism. Cu acordul și sprijinul președintelui țării, Pepe Lobo, impus în urma unei lovituri militare de stat, pe plaja din Trujillo a început construirea unui oraș turistic model.
Construcția a început însă prin alungarea comunităților indigene Garifuna, care se opun proiectului, de pe terenurile lor. Terenurile dobândite prin amenințări sau cu forța sunt vândute apoi cumpărătorilor din Canada.
La începutul anului 2011, preşedintele Pepe Lobo şi Congresul Naţional “aleși” în noiembrie 2009 (la cinci luni după lovitura de stat militară împotriva guvernului preşedintelui Zelaya), a adoptat o lege de aprobare a construirii ”orașului turistic model”. Autorizația definitivă pentru construirea proiectului și toate evaluările și aprobările de mediu fuseseră acordate ”investitorilor” în doar cinci luni de la lovitura de stat din iunie 2009, în timpul regimului condus de cel care a organizat lovitura de stat, Roberto Micheletti. Pepe Lobo și Congresul Național nu au făcut decât să continue proiectul ”vizat” de regimul Micheletti. ”Orașul Carta”, cum a fost denumit, ar urma să fie construit pe teritoriul Honduras, dar cu reglementări interne impuse de guverne străine sau investitori (un fel de ”oraș deschis”). Orașul ar urma să aibă un sistem de justiție propriu, constituție și forțe de securitate private, care nu vor fi supuse legilor Hondurasului.
La început, puțin au crezut că acest proiect va fi luat în serios de Congresul Național, dar pe 8 iunie 2011, grupul de investitori canadieni s-a întâlnit cu președintele Pepe Lobo pentru a discuta despre finanțarea construcției ”orașului model”.
Liderii comunităților Garifuna, care locuiesc în zonă de peste 200 de ani, au primit amenințări telefonice cu moartea. Terenurile de care sunt deposedați vor fi folosite pentru construirea unor hoteluri de 5 stele, centru de echitație, 400 de vile private, centre comerciale, baruri, restaurante, piscine, terenuri de golf. Cum ar veni, ”dezvoltare” în cel mai pur sens al cuvântului. O dezvoltare pe urma căreia localnicii vor avea însă cel mai puțin de câștigat. Comunitatea Garifuna este în pericol să dispară. Alte comunități – Barra Vieja, San Juan, Tornabe și Triunfo de la Cruz – continuă să fie presate și amenințate cu eliminarea, pentru a face loc industriei turismului la nivel mondial.
Cum spuneam, unul dintre principalii investitori în fondul care urmează să finanțeze proiectul este gigantul minier Barrick Gold.
Lacul Cowal – Australia
Cine își închipuie că asemenea lucruri se pot întâmpla doar în țări subdezvoltate ori cu regimuri dicatoriale se înșeală. Unul dintre cele mai controversate proiecte ale Barrick Gold se află în Australia, în zona lacului Cowal. Proiectul Lake Cowal Gold Mine se întinde pe o suprafață de aproximativ 26,5 kilometri pătrați. 108 milioane de tone de minereu sunt exploatate într-o mină deschisă cu diamtreul de un kilometru și adâncimea de 325 de metri, pentru a produce 2,7 milioane de uncii de aur.
Avertismentele de mediu au fost ignorate. Lacul Cowal este unul efemer (al cărui nivel depinde de nivelul precipitațiilor). În urma ploilor abundente de anul trecut, nivelul lacului a crescut la 75%. Acest lucru nu mai este, însă, prilej de sărbătoare, pentru comunitatea locală, ci de îngrijorare din cauza poluării și înfiltrării în pânza freatică și în apa lacului a deșeurilor toxice de la exploatarea minieră (zeci tone de deșeuri pentru fiecare uncie de aur). Mai mult, comunitatea locală Wiradjuri este în pericol de dispariție, în urma distrugerii terenurilor, artefactelor și locurilor sacre ale acesteia, aflate în jurul Lacului Cowal (”inima națiunii Wiradjuri”, după cum este denumit).
Ca și în cazul țărilor subdezvoltate sau sud-americane, nici de această dată nu lipsesc acuzațiile de corupere a autorităților naționale și locale.
Spălarea imaginii Barrick
Se înțelege, Peter Munk și Barrick Gold fac și lucruri bune. Printre altele sunt campioni ai donațiilor publice în Canada, fie că e vorba de sistemul de sănătate, fie de cel educațional. Anul trecut, Ptere Munk, împreună cu soția sa, au donat 35 de milioane de dolari Universității din Toronto. Doar că au avut parte de o surpriză: un protest fără precedent din partea cadrelor universitare, angajaților și studenților de la Universitatea din Toronto. Cumpărarea (sub formă de donații) a opiniei publice este, însă, un alt subiect. La fel și modul în care societățile cu tradiție democratică reacționează în fața unor asemenea tentative de spălare a imaginii.
Despre acest aspect, cu altă ocazie. Deocamdată vă las să meditați asupra onorabilității ”investitorilor” ale căror interese le reprezintă Traian Băsescu (despre alți acționari ai firmelor care visează la aurul României găsiți amănunte aici). Cu mnețiunea că cele prezentate mai sus sunt doar o mică selecție din cazurile și acuzațiile referitoare la acetivitatea Barrick Gold peste tot în lume. Dacă sunteți curioși, pe internet o să găsiți și alte (numeroase) exemple.
In sfarsit, o veste buna. Din cauza pierderilor, RMGC si-a diminuat capitalul social cu 252,7 milioane de lei (58,39 milioane de euro), prin diminuarea valorii nominale a acțiunilor. Decizia de a reduce capitalul social de la 612,6 milioane de lei la 359,8 milioane de lei a fost luată pentru că pierderile RMGC nu mai puteau fi acoperite din rezervele disponibile.
Faptul ca mass-media din Romania e mituita de Gabriel Resources, nu mai e nici un secret. Știrea despre diminuarea capitalului social al RMGC a fost publicată miercuri pe site-ul agenției de presă Mediafax. După câteva ore știrea a dispărut, link-ul de pe mediafax cu stirea "rosia-montana-gold-corporation-isi-reduce-capitalul-cu-peste-250-mil-lei-din-cauza-pierderilor" http://www.mediafax.ro/economic/rosia-m ... or-8905051
ducând la o pagină care ”nu poate fi găsită”.
