Stimati Colegi
Nu am banuit ce fel de amintiri vor fi postate la acest topic.
Inspirat de titlu, nu m-am putut abtine sa nu fac un „spirit de glumă”.
Citind cele traite si povestite aici, i-mi pare rau de gluma facută.
Rog acceptati scuzele mele
Cu stima si respect,
subsemnatul
„Homo faber cyberneticus va deveni Homo humanis ecologicus”
Prietenul Valic mi-a luat-o înainte! Chiar nu este nici o problemă, prietene Petru!
Iar pentru mine este o mare plăcere să constat că nu sunt singurul "fraier" care a refuzat beneficiile modestei contribuţii la ceea ce a fost, incontestabil, un moment de referinţă al istoriei României, necesar şi devenit sacru, prin sângele vărsat de cei la fel ca noi.
Faptul că unii, care la Revoluţie au stat acunşi pe sub paturi sau prin debarale, au ajuns marii ei profitori nu-mi spune absolut nimic.
Stiam ca toate Marile Revoluţii scot deasupra mai intăi gunoaiele (la fel ca inundaţiile sau cutremurele), iar saltul de calitate se face mai târziu.
Dar, cel puţin pentru mine, n-a contat şi nu contează.
Peste toate, va rămâne România milenară, care-şi va aduce, peste timp, altfel aminte de aceste momente.
cezar wrote:Prietenul Valic mi-a luat-o înainte! Chiar nu este nici o problemă, prietene Petru!
Iar pentru mine este o mare plăcere să constat că nu sunt singurul "fraier" care a refuzat beneficiile modestei contribuţii la ceea ce a fost, incontestabil, un moment de referinţă al istoriei României, necesar şi devenit sacru, prin sângele vărsat de cei la fel ca noi.
Faptul că unii, care la Revoluţie au stat acunşi pe sub paturi sau prin debarale, au ajuns marii ei profitori nu-mi spune absolut nimic.
Stiam ca toate Marile Revoluţii scot deasupra mai intăi gunoaiele (la fel ca inundaţiile sau cutremurele), iar saltul de calitate se face mai târziu.
Dar, cel puţin pentru mine, n-a contat şi nu contează.
Peste toate, va rămâne România milenară, care-şi va aduce, peste timp, altfel aminte de aceste momente.
SA DE-A DOMNUL !
Ar fi perfect pt generatiile viitoare..............