Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Discuţii fără iz de peşte

Moderator: dutustoica

cezar
Posts: 3609
Joined: 23 Oct 2009, 16:11

Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by cezar »

Sambata, 25 octombrie 2011, Majestatea Sa, Regele Mihai I de Romania se adreseaza, dupa peste 65 de ani, POPORULUI SAU,
de la inalta tribuna a Parlamentului.

Parlamentul a aprobat, marţi, propunerea liberalilor de a-l invita pe 25 octombrie pe Regele Mihai într-o şedinţă solemnă a Legislativului, decizia fiind luată cu 203 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi 46 de abţineri.

Din partea Puterii s-au exprimat "pentru" grupurile UDMR şi cele ale minorităţilor, iar din partea PDL au votat pentru Theodor Paleologul, Cătălin Croitoru, Mihaela Popa, Ştefan Drăgulescu şi Iosif Beniamin Blaga.

Pe 25 octombrie Regele Mihai va împlini 90 de ani.

"Cu o largă majoritate propunerea a fost aprobată. În 25 octombrie vom avea acest moment solemn în Parlamentul României", a precizat preşedintele de şedinţă, Mircea Geoană.

Anterior, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a precizat că democrat-liberalii nu sunt împotriva organizării unei solemnităţi pentru Regele Mihai, dar că în Parlament poate să existe o altă sală decât cea de plen, precizând că parlamentarii PDL se vor abţine de la vot.

Propunerea privind organizarea unei şedinţe solemne a Parlamentului în 25 octombrie la care să fie invitat Regele Mihai a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului reunit de marţi, la solicitarea opoziţiei.

Parlamentarii au acceptat, cu 191 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi 113 abţineri, introducerea pe ordinea de zi a şedinţei comune de marţi a Senatului şi Camerei Deputaţilor, a unui punct suplimentar privind organizarea, pe 25 octombrie, a unei şedinţe solemne la care să fie invitat Regele Mihai.

Solicitarea de introducere a acestui punct pe ordinea de zi a fost făcută de către liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu.

"Aş dori să aveţi amabilitatea să introduceţi ca punct suplimentar solicitarea grupurilor parlamentare PNL pentru ca în ziua de 25 octombrie să organizăm o şedinţă solemnă a Parlamentului, ocazie cu care să-l invităm pe Regele Mihai să se adreseze Parlamentului, ocazie care ar marca împlinirea vârstei de 90 de ani a Majestăţii Sale şi, în acelaşi timp, ar fi un prilej de evocare istorică şi de omagiere a singurei personalităţi în viaţă încă dintre şefii de stat din perioada celui de-al doilea război mondial. Ar fi un bun prilej să ne întoarcem privirea spre momentele importante ale istoriei româneşti, ar fi un bun prilej să arătăm că ne preţuim istoria şi oamenii care au făurit istoria acestei ţări", a declarat Călin Popescu Tăriceanu în plenul reunit al Parlamentului.

La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a apreciat că propunerea lui Tăriceanu este una "de bun simţ, de normalitate într-o societate care are foarte puţine repere şi foarte puţine momente de normalitate".

"Cred că ar fi un gest pe care societatea românească l-ar aprecia ca, pe 25 octombrie, la împlinirea unei vârste pe care o urez tuturor celor prezenţi, Regele Mihai să se adreseze nouă, fără a avea dezbateri politice, fără a discuta despre forma noastră de guvernământ sau despre altceva, ci arătând un semn de respect pentru o personalitate a istoriei româneşti", a afirmat Ponta.

El a precizat că parlamentarii PSD vor vota în favoarea propunerii lui Tăriceanu.

Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a făcut un apel, marţi, în plenul reunit, la colegii săi de partid, să accepte organizarea unei şedinţe solemne pe 25 octombrie la care să fie invitat Regele Mihai, arătând că "este o chestiune de obraz", tocmai pentru ce a spus în iunie preşedintele Băsescu.

"Fac apel către colegii din grup să voteze şi ei pentru invitarea Regelui Mihai. Este o chestiune de obraz, motivul invocat că Regele Mihai nu ar fi şef de stat nu ţine", a spus Toader Paleologu.

El a continuat, apreciind că invitarea Regelui Mihai în Parlament este "o chestiune de obraz, de întâlnire cu istoria noastră".

"Tocmai pentru faptul că preşedintele Traian Băsescu a spus ce a spus în iunie, e o chestiune de obraz pentru noi toţi să votăm pentru invitarea regelui pe 25 octombrie", a mai spus Paleologu.

În plus, Paleologu a declarat, pentru MEDIAFAX, că propunerea privind invitarea Regelui Mihai în Parlament trebuia discutată în BPN al PDL, apreciind că respingerea acesteia în Birourile Permanente ale Parlamentului este o "ghiolbănie fesenistă".

"Această propunere trebuia să fie discutată în BPN şi trebuia un mandat din partea partidului pentru votul din şedinţa conducerii Parlamentului. Respingerea acestei propuneri este o ghiolbănie fesenistă", a apreciat Paleologu.

El a mai spus că aceia care au respins această propunere au avut o atitudine de oameni care vor să placă şefului fără să se asigure dacă îi fac rău.

"Aceştia îi fac rău preşedintelui Traian Băsescu, prin această atitudine servilă", a adăugat Theodor Paleologu.

De altfel, contactat de MEDIAFAX în iunie, după ce preşedintele Băsescu i-a adus o serie de acuzaţii Regelui Mihai, Theodor Paleologu a declarat: "Trăiască Regele!".

Atunci, Traian Băsescu a declarat că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost "un act de trădare". "Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere", a spus Băsescu.

"Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?", a comentat Băsescu.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au respins, luni, solicitarea PNL de organizare a unei şedinţe solemne a Parlamentului pentru a celebra aniversarea a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai, a anunţat preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

Roberta Anastase a spus că membrii PDL din Birourile permanente au votat împotriva propunerii liberalilor, având în vedere faptul că în şedinţă solemnă a Parlamentului pot rosti mesaje doar şefi de stat în funcţie.

Principesa Margareta a comentat, luni seară, la Antena 3, decizia Parlamentului de a respinge şedinţa solemnă dedicată Regelui Mihai, afirmând că "este foarte, foarte păcat, s-a ratat o ocazie specială pentru viitorul ţării".

"E foarte, foarte păcat, s-a ratat o ocazie specială despre viitorul ţării", a spus Principesa Margareta, răspunzând unei întrebări despre decizia Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor de a respinge solicitarea de organizare a unei şedinţe solemne a Parlamentului pentru a celebra aniversarea a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai.

Ea a precizat că este păcat "pentru naţiune".

Principesa Margareta a menţionat că simte tristeţe în legătură cu această decizie.

Ea a menţionat, răspunzând unei întrebări, că Regele Mihai a primit cu seninătate acuzaţiile aduse recent de actualul şef al statului. "Ne-a întrebat: «Dar voi sunteţi bine?»", a adăugat principesa.

La rândul său, principele Radu a declarat că este nevoie de o oglindă care să fie pusă în faţa tuturor, pentru a se vedea "ipocrizia".

"Dacă în 2011 politicienii nu găsesc încă motivaţia să-l cheme pe rege în Parlament să vorbească, cum vă aşteptaţi ca în 1990 să îl fi pus pe tron?", a spus principele Radu.

El a ţinut însă să menţioneze că regele este cel mai mare român în viaţa, cel mai iubit om în România. Principele Radu a anunţat că regele va adresa naţiunii un mesaj de ziua sa, pe 25 octombrie.

"Ce s-a întâmplat acum este o joacă. Acest om i-a întors spatele lui Hitler, de două ori", a spus principele Radu.


Voi fi in sala, prieteni !

PS - votul s-a dat sub presiunea SOCIETATII CIVILE, inclusiv a sindicatelor din cele doua Camere. Acestea au amenintat cu boicotarea (prin "concedii fara plata in masa") a apropiatei Sesiuni interparlamentare NATO.
User avatar
arlan
Posts: 462
Joined: 23 Apr 2010, 11:00
Location: Bucuresti
Contact:

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by arlan »

Tot respectul pentru pozitia adoptata de sindicate. Felicitari.
Daca evitam intelegerea trecutului societatea va ajunge la Alzheimer cultural, fără memorie şi mai ales direcţie.
TG&C
"Teorie este atunci cand stii totul dar nu merge nimic.
Practica este atunci cand merge totul dar nu stii de ce.
Eu imbin teoria cu practica Nu merge nimic si nu stiu de ce"

Sorin Varlan
0724.211.286 orange/ 0766517110 cosmote/ 0770202976 digi
User avatar
Miyagi
Posts: 1408
Joined: 05 Feb 2010, 16:45
Contact:

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by Miyagi »

Voi fi in sala, prieteni ![quote]
Cred ca vin si eu.
User avatar
G_H
Posts: 488
Joined: 07 Apr 2010, 17:59
Location: Bucuresti

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by G_H »

Traiasca Majestatea Sa Regele Mihai I de Romania !
ioanrv
Posts: 806
Joined: 25 Jan 2010, 20:53

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by ioanrv »

Miyagi wrote:Voi fi in sala, prieteni !
Cred ca vin si eu.
Mai notati va rog doua persoane: eu si Claudiu...
laloi
Posts: 765
Joined: 26 Oct 2009, 11:52
Location: Bucuresti

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by laloi »

ioanrv wrote:
Miyagi wrote:Voi fi in sala, prieteni !
Cred ca vin si eu.
Mai notati va rog doua persoane: eu si Claudiu...
Hehe, inca vreo 2-3 si faceti de o cafenea ;)
Claudiu
Posts: 1836
Joined: 25 Oct 2009, 16:18
Location: Constanta

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by Claudiu »

ioanrv wrote:
Miyagi wrote:Voi fi in sala, prieteni !
Cred ca vin si eu.
Mai notati va rog doua persoane: eu si Claudiu...
Ioane, eu voi fi prezent cu gandul, frate. :lol:
murphy7
Posts: 75
Joined: 31 May 2010, 18:55

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by murphy7 »

Reprezentanţii monarhiştilor vor să organizeze un miting cu ocazia zilei de naştere a Regelui Mihai, 25 octombrie, când fostul suveran va susţine un discurs în Parlament. Monarhistul Marius Ghilezan a lansat, pe Facebook, invitaţia prin care speră să scoată în stradă între 30.000 şi 50.000 de oameni.

http://www.facebook.com/#!/event.php?ei ... 0430601293
cezar
Posts: 3609
Joined: 23 Oct 2009, 16:11

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by cezar »

murphy7 wrote:Reprezentanţii monarhiştilor vor să organizeze un miting cu ocazia zilei de naştere a Regelui Mihai, 25 octombrie, când fostul suveran va susţine un discurs în Parlament. Monarhistul Marius Ghilezan a lansat, pe Facebook, invitaţia prin care speră să scoată în stradă între 30.000 şi 50.000 de oameni.

http://www.facebook.com/#!/event.php?ei ... 0430601293
Mi se pare exagerat si nepotrivit !

Majestatea Sa se adreseaza ROMANILOR de la inalta tribuna a Parlamentului, nu parlamentarilor, nu orasenilor, nu taranilor, nu ministrilor si nici somerilor.
Mihai I de Romania nu se adreseaza nici suporterilor, nici adversarilor monarhiei.
Marius Ghilezan da dovada de infantilism si de lipsa de politete in primul rand fata de Majestatea Sa, care nu cred ca simte nevoia agitatiei produse de o mana de monarhisti. Asta ar stirbi chiar din maretia gestului Regelui.
Si asa, vor aduna o mie-doua de oameni, cu obisnuitii bagatori de seama cu tot ! Deci, nu va servi nici cauzei monarhismului, ci va arunca totul in ridicol.

Ma rog, parerea mea !
User avatar
Miyagi
Posts: 1408
Joined: 05 Feb 2010, 16:45
Contact:

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by Miyagi »

Ai idee Cezar pe la cat tine discursul?
murphy7
Posts: 75
Joined: 31 May 2010, 18:55

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by murphy7 »

Claudiu
Posts: 1836
Joined: 25 Oct 2009, 16:18
Location: Constanta

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by Claudiu »

S-a mai adresat regele, romanilor sai ? :?
cezar
Posts: 3609
Joined: 23 Oct 2009, 16:11

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by cezar »

Miyagi wrote:Ai idee Cezar pe la cat tine discursul?
Pe 25 octombrie, prietene !
Claudiu
Posts: 1836
Joined: 25 Oct 2009, 16:18
Location: Constanta

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by Claudiu »

Eu, cu capu-n nori, ca mai mereu... :oops: Bine ca nu l-am ratat ! :lol:
ALIN66
Posts: 159
Joined: 12 Feb 2010, 13:43

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by ALIN66 »

Poate ca si o reparatie morala a istoriei , parlamentul Romaniei va vota in cadrul acelei sedinte solemna(ce urit suna cuvintul,are tente comuniste)cind Majestatea Sa Regala Mihai I al Romaniei se va adresa parlamentarilor si poporului roman, repunerea in drepturi depline a MS si proclamarea Romaniei ca si Monarhie constitutionala......! Visez frumos nu?
0730088867/0745090668-Iubiti natura!!!!!!Merita!!!!!!
User avatar
Lorelai
Posts: 1517
Joined: 20 Apr 2010, 12:34
Location: Langa Bucuresti

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by Lorelai »

Discursul Regelui Mihai :

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.
Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.
Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.
Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.
Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.
Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.
Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Mihai R
Lorelai
Dan Surdu
d.surdu@yahoo.com
Tel. 0725985958
Claudiu
Posts: 1836
Joined: 25 Oct 2009, 16:18
Location: Constanta

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by Claudiu »

Am vazut la televizor discursul Regelui. A fost emotionant pentru mine, chiar daca n-am fost niciodata un "fan" al Lui. Istoria vie ramane totusi o sursa datatoare de emotii puternice si mult respect.
Rusine lui Basescu si gashtii lui, ca n-au fost in stare sa arate respect pentru istorie si popor, nici de data asta, fiind absenti si insensibili, asa cum sunt la tot ce se intampla in tara asta de cand o guverneaza !
User avatar
G_H
Posts: 488
Joined: 07 Apr 2010, 17:59
Location: Bucuresti

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by G_H »

Traiasca Majestatea Sa Regele Mihai I de Romania !
User avatar
Miyagi
Posts: 1408
Joined: 05 Feb 2010, 16:45
Contact:

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by Miyagi »

Claudiu wrote:Am vazut la televizor discursul Regelui. A fost emotionant pentru mine, chiar daca n-am fost niciodata un "fan" al Lui. Istoria vie ramane totusi o sursa datatoare de emotii puternice si mult respect.
Rusine lui Basescu si gashtii lui, ca n-au fost in stare sa arate respect pentru istorie si popor, nici de data asta, fiind absenti si insensibili, asa cum sunt la tot ce se intampla in tara asta de cand o guverneaza !
Atitudine pur antonesciana, fascista si criminala. Submineaza tara precum a facut-o impertinentul ala.
Da` sa-i fi vazut si pe "melci" in parlament. Dintr-o data erau toti republicani. Bazaiau ca mustele. Mi-a fost sila.
Am vazut cum "o ultima elita" a tarii si a Europei se stinge inca odata in fata neocomunistilor. Pacat! De 10 ori pacat. A fost tinut atata timp la distanta ca nu cumva sa primeneasca tara asta si i s-a acordat sansa cea de pe urma precum condamnatilor la moarte sa-si rosteasca ultimul cuvant.
Oare cu cate o pleca la cate a facut in viata asta? Or putea succesorii sai sa-i continue viziunile? Ne vom putea duce mai departe dreptul de a avea un rege? Sau regina? Cum vor fi incoronati daca da, atata timp cat nu vor avea o tara pe care s-o reprezinte sau sa-i recunoasca?
Fratilor ne-am rasfatat cand au inceput sa ne viziteze starinii doar ca sa ia cate ceva de la noi si n-am constientizat exact la fel, pana in ultimul moment, ca nimeni nu se dedica tarii asteia precum a facut-o regele Mihai.
Cel putin in istorisirile mele va exista intotdeauna pentru ultimul sau demers. Si-a cedat originile pentru a putea lasa o mostenire cu adevarat regala si asta din compasiune fata de noi cei multi si amarati care macar pe buze purtam mandria de a fi romani.
Asta n-ar trebui sa uitam noi niciodata si daca vrem sa dam dovada de loialitate si nu numai sa vorbim in disperarea in care ne-au condus carmuitorii nostrii sa-i rasplatim sacrificiul. Ei nu-l vor in cartea de istorie. Pe noi ne intereseaza insa izvoarele culturii, traditiilor noastre sau evolutia? Ramane de demonstrat!
Last edited by Miyagi on 25 Oct 2011, 20:44, edited 1 time in total.
User avatar
pupu
Posts: 476
Joined: 01 Mar 2010, 21:05

Re: Regele Mihai I se adreseaza romanilor sai !

Post by pupu »

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.Ar trebui sa invatam aceasta fraza pe de rost , la fel ca Tatal nostru.

Numai bine...
Post Reply

Return to “Cafenea”