Sabiţă (Pelecus cultratus)

Întrebări, răspunsuri, comentarii

Moderator: Pacapescarul

Post Reply
User avatar
Petru Burian
Posts: 902
Joined: 25 Oct 2009, 09:56

Sabiţă (Pelecus cultratus)

Post by Petru Burian »

Sabiţă (Pelecus cultratus)
Denumiri populare în alte limbi: Sabrefish, eng.; Rasoir, fr.; Garda, mag.

Image

Descriere:
Capul este scurt, cu falca inferioară puternic proeminentă. Ochii sunt foarte mari şi situaţi în jumătatea anterioară a capului. Corpul este alungit, puternic comprimat lateral. Profilul dorsal al corpului este, la majoritatea exemplarelor, o linie aproape orizontală, de la bot până la inserţia înotătoarei caudale. Profilul ventral este în schimb puternic arcuit, în formă de muchie de sabie, de unde i se trage şi numele. Înotătoarea anală, dar mai ales pectoralele sunt foarte lungi în raport cu corpul, anala fiind mult mai înaltă în partea anterioară. Caudala este puternic scobită, cu lobul inferior mai lung decât cel superior. Solzii sunt mici, subţiri, strălucitori şi se desprind foarte uşor. Ei acoperă corpul în întregime, inclusiv faţa dorsală a capului până la ochi, mai puţin zona carenei ventrale. Linia laterală, care începe de la capătul superior al operculului, are un scurt traiect orizontal, apoi vertical în jos, după care descrie o serie de ondulaţii; spre partea posterioară a corpului devine aproape dreaptă şi apropiată de marginea ventrală a cozii.
Colorit:
Faţa superioară este albastră-închis sau verde-albăstrie cu luciu metalic puternic. Flancurile sunt argintii strălucitoare, iar abdomenul alb. Pectoralele, dorsala şi caudala sunt cenuşii, celelalte înotătoare fiind gălbui.
Lungimea corpului: 25 - 35 cm, max. 60 cm.
Dimensiune minimă admisă la pescuit = 20 cm.
Raspandire:
Sabiţa trăieşte mai ales în zona inferioară a râurilor mari şi a fluviilor, precum şi în apele salmastre din faţa gurilor lor. Este un peşte pelagic, bun înotător, care trăieşte în cârduri care se menţin în zona de suprafaţă a apei. De regulă nu intră în râurile mici, dar se găseşte în limanurile salmastre, în bălţi şi în japşe.
„Homo faber cyberneticus va deveni Homo humanis ecologicus”
Post Reply

Return to “Discuţii despre pescuit”