Page 6 of 8

Re: Delta

Posted: 06 Jan 2011, 19:53
by valic
ARBDD va putea emite permise celor care doresc să practice acest sport în Rezervaţie.

Guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Grigore Baboianu, a declarat ieri că, potrivit reglementărilor legale în vigoare, asociaţiile pescarilor sportivi sunt obligate să vândă permise la un anumit preţ şi persoanelor care nu sunt membre ale acestora. „Anul trecut, de exemplu, asociaţia din Tulcea a refuzat să dea permisul la un preţ de 30 de lei, susţinând că este o asociaţie şi că nu acceptă să i se impună un anumit tarif.

Conform noii ordonanţe însă, din acest an şi ARBDD va putea emite permise de pescuit sportiv", a afirmat guvernatorul Rezervaţiei, Grigore Baboianu. Potrivit Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea, asociaţiile de pescari vând permise de pescuit sportiv nemembrilor cu sume de până la 110 lei. "Actualele prevederi legislative permit practicarea unor asemenea tarife. Situaţia este în atenţia noastră, am prezentat-o şi ministerelor şi vom vedea în ce interval de timp vor reacţiona instituţiile statului", a declarat preşedintele CJ, Victor Tarhon. În ceea ce priveşte permisele de pescuit comercial în Delta Dunării, conform guvernatorului Rezervaţiei, valabilitatea celor emise în 2010 va fi prelungită până în iunie 2011, în perioada prohibiţiei la pescuit ele urmând să fie schimbate.

Re: Delta

Posted: 06 Sep 2011, 12:15
by arlan
Mila 23 , 19.08 - 04.09.2011, la cort pe grindul cu plute pe margine, vis-a-vis de platforma. Tulcea-arbdd 30 lei permis/an, 30 lei acces/an, 100 lei barca/an. Niculitel 5 lei/l ( la punga de 10 litri ). Kaufland ( alea alea ). Momeala ( rama serpeasca 50 lei/galeata 8 l incl.pamant grajd / coropisnita 2 lei/b ). Transport 700 lei total cu Gama lui Ina ( baiatu lui Cicerone) de la "nisip" de langa ponton STAR 2000 unde e si parcare pazita ( 10 lei/zi/auto ). Cota Dunare la dus 120 ( minima ptr ceva apa in lacuri ) unde a stat 7 zile cu vant din rasarit si a scazut brusc :o in 2 zile ~ 40 cm cu vant din apus. Apa destul de calda ( la fel atmosferica :o , 10 zile peste 30*C ) , destul de tulbure dar curata de balarie ( se putea sta si la bambina :o ) pe Sontea, Olguta si Dunare. Ciortan sau crap mai mare de 3 kg nu a pus "botu" ( la mine ), la fel somotei mai sus de 2 kg ( nu te lasa cel de 1/2 kg ), caras la 0.8 - 1 kg exagerat de mult ( mai ales dupa nadire cu porumb ), stiuca 0.8 - 1 kg tot exagerat ( numa 3 buc la 2 kg pe Olguta ). Control la campare 2 buc/sejur, in zona Mila 23 ( can. Cazanel - can. Olguta ) fara comentarii ( au ridicat sacii de gunoi ) dar pe Sontea si Olguta au caligrafiat PV la 400 lei/buc. Plecare trista ( sa mai racit apa si timpul, misca mai bine baboiul, viata la cort crease rutina ce da comfort, chiar si GE nu se mai fortza cand erau toate pe capul lui, frigider, pompa de apa, redresor baterie si lumina ).
Mai continui la solicitari suplimentare .... sunt cu gramezi de acte pe masa :x , n-au rezolvat nimic colegii ca vin eu odihnit din CO ... :?

Re: Delta

Posted: 06 Sep 2011, 13:08
by Ono
Bravo! Cu toate astea, mie imi pare rau ca n-am fost.

Re: Delta

Posted: 06 Sep 2011, 13:16
by mikcutu
asa-asa, zi tot...pe unde exact ai pescuit?
eu vreau sa ma duc la sfarsitul lui septembrie si niste sfaturi mi-ar fi foarte utile.

Re: Delta

Posted: 06 Sep 2011, 15:39
by modigliani
arlan wrote: ..... stiuca 0.8 - 1 kg tot exagerat ( numa 3 buc la 2 kg pe Olguta )
- dar in locul camparii ?
- spinning sau stationar ?

Mersi mult ! ;)

Re: Delta

Posted: 06 Sep 2011, 16:07
by arlan
numai spinning, la max 5 lansari cate una, 80 - 90% max 0.5 kg .... daca stai pe ea, in reprize ramai cu 10 buc peste kg ( 1 zi ... :P ) , dar am uitat sa mentionez ca in alea 5 lansari la 3 scoteai : o buc dintr-o monofilament, o linie cu inaitas complet sau iarba ..... asta-i!!!

Re: Delta

Posted: 10 Sep 2011, 11:06
by Petru Burian
arlan wrote:Mila 23 , 19.08 - 04.09.2011, la cort pe grindul cu plute pe margine, vis-a-vis de platforma.... Control la campare 2 buc/sejur, in zona Mila 23 ( can. Cazanel - can. Olguta ) fara comentarii ( au ridicat sacii de gunoi ) dar pe Sontea si Olguta au caligrafiat PV la 400 lei/buc.....
D-le Varlan, fain comentariu, multumiri si felicitari :D
La fragmentul citat, 2 intrebari:
1 – exista informatii unde au dus sacii cu gunoi ? adica exista deja ceva miscare in acest sens ??
2 – PV-urile cu 400 lei/buc. pentru care „fapte” s-au dat ?
Fire intinse, capturi marete !!!

Re: Delta

Posted: 12 Sep 2011, 10:16
by arlan
1. n-au specificat unde-s depozitati dar ne-au sugerat ceea ce mai strangem sa-i transportam langa ponton M23 ( dar fara resturi de mancare ). Au recunoscut ca locul nostru de campare arata deplorabil fata de cum ajunsese de cand ne-am campat noi. Am strans 2 saci de cutii tabla ( bere /conserve ), sticla ( bere/borcane ) iar plasticele le-am dat foc impreuna cu maracinii/balaria taiata pentru organizarea locatiei.
2. PV ptr nerespectarea legislatiei ARBDD ( amplasarea corturilor in locuri amenajate ). La noi s-au inchinat cand au vazut WC eco ( capsulat ), pompa submersibila ptr scos apa, dus si chiuveta.

Re: Delta

Posted: 13 Sep 2011, 01:13
by Deceneu
Total offtopic : ce e PV ?

Re: Delta

Posted: 13 Sep 2011, 07:53
by mikcutu
PV = Proces Verbal

Re: Delta

Posted: 13 Sep 2011, 07:54
by Petru Burian
Deceneu wrote:Total offtopic : ce e PV ?
Proces Verbal :D

Re: Delta

Posted: 13 Sep 2011, 13:54
by Deceneu
Haha :D multumesc

Re: Delta

Posted: 02 Oct 2011, 22:22
by Eugen Fetes
Merge stiuca frumusica pe canalul Lipovenilor atat amonte de satul Dunavatul de Jos cu toate ca este foarte circulat de barci. Aici mananca in special in apropiere de maluri. Mai frumos + specaculos, dar mai greu accesibil de pe mal, este aval de sat. De asemenea merge stiuca si bibanul pe canalul care alimenteaza cu apa Liman 2 + chiar si pe lac insa ceva mai mici. Pe lac este multa vegetatie.
Pe canalul Dunavat, aval de intersectia cu Lipovenilor de asemenea se mai prinde stiuca insa nu cu aceiasi frecventa ca in locurile amintite mai sus.
In perioada asta se pot face pescuituri la stiuca cu buget redus (fara a fi nevoie sa platesti balta + cheltuieli modeste cu benzina pentru motoarele de barca).

P.S. Pe Lipovenilor se mai "impiedica" de naluca si cate un salau (de regula dupamiaza tarziu), de multe ori punctabil.

Re: Delta

Posted: 05 Oct 2011, 22:15
by valic
Eugen Fetes wrote:Merge stiuca frumusica pe canalul Lipovenilor atat amonte de satul Dunavatul de Jos cu toate ca este foarte circulat de barci. Aici mananca in special in apropiere de maluri. Mai frumos + specaculos, dar mai greu accesibil de pe mal, este aval de sat. De asemenea merge stiuca si bibanul pe canalul care alimenteaza cu apa Liman 2 + chiar si pe lac insa ceva mai mici. Pe lac este multa vegetatie.
Pe canalul Dunavat, aval de intersectia cu Lipovenilor de asemenea se mai prinde stiuca insa nu cu aceiasi frecventa ca in locurile amintite mai sus.
In perioada asta se pot face pescuituri la stiuca cu buget redus (fara a fi nevoie sa platesti balta + cheltuieli modeste cu benzina pentru motoarele de barca).

P.S. Pe Lipovenilor se mai "impiedica" de naluca si cate un salau (de regula dupamiaza tarziu), de multe ori punctabil.
Draga Eugene,

Am acolo niste neamuri si prieteni + cativa pescari ..... no comment ....

Re: Delta

Posted: 06 Oct 2011, 13:32
by Mihai Vinturache
Valicule, adica ce inseamna acest "no coment"?
Eugen are dreptate si ne luam rapid cateva zile de concediu sau Eugen ne tromboneste (desi nu prea ii sta in fire)?

Re: Delta

Posted: 10 Oct 2011, 13:00
by Albatrin
Cu ajutorul prietenului Ghinozo care mi-a împrumutat motorul său,( mulţumesc grasule ! ), dupa trei zile de căutări, am reuşit să dau de câteva "colţoase" în zona Crişan:
Image Image Image Image

Re: Delta

Posted: 24 Oct 2011, 18:31
by valic
Mihai Vinturache wrote:Valicule, adica ce inseamna acest "no coment"?
Eugen are dreptate si ne luam rapid cateva zile de concediu sau Eugen ne tromboneste (desi nu prea ii sta in fire)?
Eu nu zic ca tromboneste, dar pe Lipoveniloe si Dunavat e nimereala, nu prea sta stiuca pe acolo, o fi fost el mai baftos ...

Re: Delta

Posted: 17 Feb 2012, 14:32
by ionpescarul
Dupa o noapte de povesti ,dimineata ne-am hotarit sa facem un bors , eram cam ranga , dar asa e frumos ,uneori.
http://www.youtube.com/watch?v=2JUVS5fj ... AAAAAABOAA

Re: Delta

Posted: 19 Jun 2012, 11:03
by Adi11
Salutare dragi prieteni pescari!!! Maine plec la Murighiol in delta cu inca 2 prieteni (si ei membri ai Apc21)...mai exact mai sus de canalul filat,vom pescuii pe dunarea veche,o sa lasam masina la murighiol in parcare si de acolo cu barca la apa,vom sta cu cortul 4 zile pana duminica seara mai exact,la intoarcere promit ca voi posta si ceva poze.Numai bine!!!

Re: Delta

Posted: 15 Jul 2012, 14:56
by Claudiu
Dupa trei zile de pescuit pe bratul Sf. Gheorghe, Ilganii de jos, rezultatele sunt: cativa ciortani la kilogram, carasi si platicute.
Am dat la mamaliga, porumb proaspat, porumb cu arome, rame rosii, negre, albe, vietate, etc.
Dimineata pana in ora noua faceai treaba, trageau ciortanii de-ti luau lansetele de pe mal, in restul zilei, pauza, doar caras si platica din cand in cand. Apa era ciorba, pestii scosi erau aproape fierti. Am prins si o mica furtuna urmata de o ploaie strasnica pe data de 12 iul, seara. De ce mi-era frica n-am scapat. :x
Una peste alta, n-a fost prea rau, decat deloc mai bine asa. :lol:

Image