Valentin Petrovici wrote:Am citit cu atenţie atît planul pe anul 2010 cît şi comentariile unor colegi. Aceste comentarii nu trebuie să supere pe nimeni întrucît nu pot avea decît efecte pozitive. Am şi eu cîteva comentarii care sper să nu deranjeze pe cineva.
Voi începe cu planul de acţiuni. Părerea mea este că se putea deschide un topic aici legate de aceste propuneri. Erau mai multe idei, se centralizau iar factorii de decizie hotărau. Să vă dau un singur exemplu. Luna mai. Păi spre sfîrşitul acestei luni se deschide pescuitul pe Dunărea de frontieră şi nu este nici o acţiune organizată la Dunăre. Păi după atît amar de vreme de stat în casă nu cred eu că nu sunt doritori pentru o acţiune la Dunăre sau în deltă. În altă ordine de idei octombrie recunoscută ca o lună bună de crap, ştiucă şi şalău nu are deltă. Altceva . Luna noiembrie care este o lună a ştiucii nu cuprinde absolut nimic. După acest plan 30 octombrie înseamnă închiderea sezonului. Cam devreme zic eu. Avem timp toată iarna de adunări generale.În altă ordine de idei nu toate persoanele pot să-şi planifice concediile în funcţie de acest plan de activităţi. Deci posibilitatea de folosire a dotărilor pentru care a participat şi el cu cotizaţia este mai mică. În aceste condiţii dacă să zicem că se strîng 5-6 persoane membrii ai clubului şi vor să organizeze să zicem o deltă în afara acestui plan, poate beneficia de dotările clubului?
Încă ceva . Combinata deltă – mare 4-7 zile din august. Cîte zile rămîn de pescuit dacă trei zile din ele se pierd pe drumuri? Una dacă s-ar sta 4, două dacă s-ar sta 5 etc. Consider că la o aşa cheltuială este prea puţin. O acţiune pentru mare ar trebui organizată separat.
Aş mai avea o problemă. Am citit că pentru cei din afara clubului care doresc să participe la acţiunile organizate de club trebuie să plătească. Să zicem o acţiune gen Chilia sau orice altă acţiune organizată în locuri accesibile cu maşina ce trebuie să plătească? El vine cu maşina lui, cu mîncarea lui, cu cortul lui, cu băutura lui, cu PG –ul lui, cu nevasta lui cu totul de la el. Ce ar trebui să plătească? Nu foloseşte barcă nu nimic. În condiţiile în care numărul membrilor clubului este limitat şi unul care nu a putut deveni membru doreşte să fie alături de noi ce ar trebui să plătească? Mai sunt destule amănunte de pus la punct. Esenţialul că se munceşte. Nu cred că supăr cu ceva. Am intervenit şi eu cu gîndul că pot fi şi eu util.
Vali,
Mulţumim pentru intervenţia ta, atât ce scrii tu (şi alţii în egală masură) contribuie la clarificarea lucrurilor. Iată răspunsurile la mesajul tău :
1. Există un topic dechis pentru comentarii (probabil că nu l-ai văzut
), se intitulează chiar
Comentarii la programul de activităţi pe anul 2010. Este locul unde preluăm ideile, propunerile constructive, comentariile.
2. Pentru sfârşitul lunii mai nu am programat nimic pe Dunărea de frontieră pentru că, din experienţa anilor trecuţi, există anumite incertitudini, precum cele atmosferice şi hidrologice. De asemenea, ne-am propus ca locaţiile să le verifice organizatorii, cu o săptămâna sau două inainte de desfăşurarea acţiunii. Asta ar prezenta unele dificultăţi pe plan organizatoric. Este motivul pentru care prima acţiune mare la Dunăre am programat-o în zona Fermecatu (vizavi de Cernavoda), unde prohibiţia se ridică după 10 iunie a.c.
Dar, programul este unul minimal, nu exclude iniţierea unor acţiuni suplimentare (surprize din partea noastră sau, la fel de bine, propuse de membrii care vor fi). La fel, pentru perioada de răpitor, toamna târziu. Acum, dau din casă ! Deja avem o "delegaţie" în Deltă (Costin, Rubliov, Albatran) pentru a stabili anumite
contacte utile pentru toamnă. În plus, forumul nostru va oferi şi posibilitatea ca membrii noştri sa-şi organizeze propriile acţiuni, chiar dacă sunt 5-6 sau numai 3, eventual fără noi ca organizatori, ci beneficiind numai de aranjamentele făcute de noi în favoarea lor.
3. Combinata Deltă - Mare se va desfăşura într-o locaţie care să aibă ambele componente la un loc. Deci, jumătate zi la dus, jumătate zi la întoarcere.
4. Privind eventuala participare gratuită a nemembrilor Clubului la Chilia (de exemplu). Este nevoie de PG Tulcea ? Este ! Sunt drumuri de făcut la Tulcea (cel puţin unul) ? Sunt. Să zicem că vin 10 nemebri! Deci, un drum (cca 300 lei) reprezintă un cost, pe care noi socotim că trebuie să-l suporte beneficiarii, nu membrii Clubului plătitori de contribuţie. Altceva: până la acţiunea Chilia probabil vom avea ceva bărci, motoare şi altele. Dacă membrii clubului pescuiesc din barcă, la buturugi, sau sunt plantaţi pe locuri inaccesibile auto, ce fac nemembrii? Vor şi ei, iar dacă le faci pe plac se supără membrii care au plătit (că de-aia au plătit !). Din această situaţie, cea mai bună soluţie este clarificarea lucrurilor încă de la început.
Mai fac precizarea că nimeni nu va fi pus să plătească un leu, dacă acest lucru nu este justificat de un serviciu în plus ! Cred că aşa este echitabil !
5. Cum să superi pe cineva ? Sfaturile şi ideile sunt binevenite, vom ţine seama de ele la limita maximă a puterilor noastre, atât cât ne vor permite sănătatea, concediile, puterea de muncă etc.
Oricum, pentru realizarea acţiunilor din Programul 2010, sunt sigur că vom primi şi sprijinul direct al prietenilor noştri care citesc acest răspuns.